Omul de afaceri le reproşează celor trei afirmaţiile legate de implicarea sa într-o lovitură de stat şi furtul banilor de la FNI. Vîntu ar vrea în total 2, 25 milioane de euro de la cei trei, potrivit jurnalistului Victor Ciutacu. După cum transmite realitatea.net, SOV anunţă că este dispus să dea, în civil, în judecată pe oricine mai spune că a furat bani de la FNI, cu excepţia jurnaliştilor.
Sorin Ovidiu Vîntu îi acţionează în judecată, în civil, pe Elena Udrea, Emil Boc şi Sever Voinescu, susţine jurnalistul Victor Ciutacu pe blogul său. Potrivit acestuia, Vîntu vrea de la Udrea şi Boc câte un milion de euro, iar de la Voinescu, un sfert de milion. SOV i-a confirmat lui Ciutacu că şi-a mandat avocaţii să demareze acţiunile în instanţă, după acuzaţiile acestora privind implicarea sa într-o lovitură de stat sau furtul banilor de la FNI. „De acum, voi da în judecată, în civil, pe oricine mai spune, cu excepţia ziariştilor, că eu am furat bani de la FNI deşi instanţa m-a scos din cauză”, a spus SOV, pentru Ciutacu.
Sursa: Romania Libera