Un barbat din judetul Neamt porneste cruciada impotriva politistilor

Dupa ce a avut probleme cu organele de lege, fostul viceprimar din comuna Horia s-a hotarat sa protesteze intr-un stil aparte.

Mircea Enache a scris pe o pancarta pe care a arborat-o la vedere: „I-am ciuruit! Pe 3 politisti – adevarate jigodii ordinare locale!”.

Barbatul este cercetat penal acum pentru ofense aduse autoritatilor. Fostul viceprimar nu are de gand sa renunte la protestul sau si va continua sa afiseze pancarte cu mesaje sfidatoare la adresa politistilor.

Foto: Monitorul de Neamt

Peripetii cu ziaristii romani plecati in Egipt

Adelin Petrisor a fost primul care a anuntat prin ce momente grele a trecut in capitala Egiptului. Reporterul de la TVR sustine ca a fost amenintat cu un cutit intr-un cartier sarac din Cairo, de un grup de civili. Romanii au scapat dupa ce au sunat la ambasada si au predat caseta persoanelor care i-au agresat. Ca sa nu fie mai prejos, Cristian Zarescu de la Realitatea TV sustine ca a fost retinut la o sectie de politie impreuna cu cameramanul sau. Politistii egipteni au vrut sa controleze aparatura jurnalistilor si materialele filmate de ei in aceasta dimineata.
Zarescu a povestit intr-o interventie telefonica ca alaturi de ei mai sunt retinuti patru jurnalisti din Finlanda.

Un argeșean are o pasiune ascunsă pentru autobuze

Poliţiştii argeşeni au reţinut un bărbat suspectat că a furat un autobuz al societăţii lcomerciale, pe care l-a condus fără a avea permis şi sub influenţa băuturilor alcoolice.
În noaptea de 5 spre 6 ianuarie, poliţişti din cadrul Serviciului Rutier Argeş, în timp ce executau servicul de supraveghere şi control al traficului rutier, pe D.N. 65, pe raza comunei Bradu, judeţul Argeş, au efectuat semnal regulamentar de oprire pentru un autobuz, al cărui conducător auto a refuzat să oprească, continuând deplasarea. Poliţiştii au pornit în urmărirea acestuia, reuşind sa-l opreasca pe raza comunei Lunca Corbului, judeţul Argeş, după ce acesta a trecut de un baraj rutier, pe raza comunei Albota. Pe parcursul urmăririi, poliţiştii au tras mai multre focuri de armă, cu armamantul din dodare, fără a fi înregistrate victime şi doar pagube materiale. Conducătorul auto a fost identificat în persoana lui L. Constantin, de 40 de ani, din oraşul Topoloveni, care nu avea permis de conducere şi se afla sub influenţa băuturilor alcoolice.
În urma cercetărilor, s-a stabilit că autobuzul aparţine unei societăţi comerciale din Mărăcineni, şi a fost sustrat de pe raza municipiului Piteşti, unde se afla parcat. Conducătorul auto a fost reţinut pentru 24 ore şi urmează a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti, cu propuneri de arestare preventivă.

Romania a intrat in vremea grevelor

Politistii isi dau demisiile pe capete si pleaca in strainatate la munca, doctorii cei mai buni au ales salariile enorme din Franta si Anglia, profesorii nu mai suporta conditiile si lasa catedrele pe mainile suplinitorilor. Cu totii sunt nemultumiti de viata din Romania dar mai ales de modul smecheresc in care sunt tratati de catre Guvern. Azi s-a mai scris o fila de istorie prin protestul spontan al finantistilor. Pentru prima oara am vazut cum un ministru este nevoit sa fuga cu escorta pentru a se retrage din fata multimii furioase si flamande, rasplatita cu 500-700 lei pe luna.
In tot acest timp, Emil Boc aparea destul de nervos la televiziunea publica si explica cum „stimulente salariale pot fi platite la Ministerul Finantelor doar angajatilor care contribuie la combaterea evaziunii fiscale, ori rezultatele inregistrate pana in prezent la nivelul institutiei nu sunt pe masura solicitarilor si a planului de incasari stabilit”.
In loc sa spuna cum ii va impaca pe acesti oameni nemultumiti, premierul s-a legat de intrebarile moderatorului, care i s-au parut ca seamana cu cele ale ziaristilor de la Realitatea si Antena 3.
Desi nu-l simpatizez pe Boc nu as vrea sa fiu in pielea lui. Nemtoaica Merkel l-a pus la zid, in partidul lui si-a cam pierdut increderea, lumea il injura pe unde il prinde iar daca ne luam dupa pronosticuri Guvernul sau nu mai rezista doua saptamani. Cu toate acestea, premierul incearca sa ne explice in aceasta perioada ce lucruri bune a reusit in mandatul sau.
Pana la urma tot vorba aia din popor e sfanta „prost, prost dar hotarat”.

Doi politisti timisoreni au fost batuti de un bodyguard

Doi poliţişti, soţ şi soţie, au fost mutilaţi de un şmecher pentru un loc în faţă la o spălătorie auto. Poliţiştii şi-au făcut rezervare la o spălătorie auto, dar un şmecher cu BMW i-a bătut pentru că au sărit peste rând.
Doi poliţişti de la Secţia 4 din Timişoara au fost bătuţi crunt miercuri seara, la o spălătorie auto aflată în apropierea sediului în care lucrează, din cartierul Mehala. Ramona şi Ştefan Enică s-au dus să îşi cureţe maşina personală la o spălătorie auto, după ce în prealabil şi-au făcut programare. Poliţiştii au încercat să îi explice unui şofer cu BMW că ei au prioritate la una dintre boxele unde se spală maşinile şi i-au cerut acestuia să le permită accesul. Enervat, şoferul automobilului a dat maşina cu spatele şi era cât pe ce să lovească automobilul poliţiştilor. Poliţistul s-a dat jos din maşină ca să îl apostrofeze pe şmecher, însă s-a trezit că a fost pus la pământ cu un pumn pe care l-a încasat în figură. El a fost lovit de mai multe ori, iar soţia sa a încercat să-i sară în ajutor.

Scandal la spălătorie
„I-a tras un pumn în faţă soţului meu, care nu se aştepta să fie lovit, s-a dezechilibrat şi a căzut la pământ. Când a încercat să se ridice,  i-a tras încă un pumn în figură. Eu am fost şocată, dar am încercat să intervin şi să îl opresc să-l mai lovească, însă am primit şi eu un pumn în faţă”, a declarat Ramona Enică. „Agresorul s-a urcat apoi în maşină şi a demarat în trombă”, a spus Andrei Emil, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Timiş. „Cei doi poliţişti nu se aflau în timpul serviciului şi nu purtau uniforma. A fost un conflict spontan, iar poliţiştii au fost agresaţi. Fiecare dintre ei a primit câte 45 de zile de îngrijiri medicale”, a declarat Andrei Emil, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Timiş. Poliţiştii au cerut ajutorul colegilor, au fost luaţi de ambulanţe şi transportaţi de urgenţă la Spitalul Municipal Timişoara, apoi au fost transferaţi la Clinica de Chirurgie Maxilo-Facială din Timişoara, după care au fost supuşi unor operaţii extrem de dureroase, ambii având fracturi de mandibulă. „Femeia a suferit o dublă fractură de mandibulă şi a fost operată joi. Şi soţul ei are mandibula fracturată şi este supus unei operaţii vineri“, a spus medicul Şerban Talpoş.  Principalul suspect al poliţiştilor este Valeriu Aurelian Pocovnicu, de 36 de ani, din Timişoara. Poliţiştii îl caută în tot judeţul  Timiş pe tânărul despre care ştiu că lucrează ca bodyguard la un hotel din Timişoara.

Revoluţionar şi bodyguard
Şmecherul care a bătut poliţiştii a dispărut la volanul automobilului său BMW şi nu a mai trecut pe acasă şi nici pe la serviciu, spun poliţiştii. Tânărul a fost reabilitat de către Judecătoria Timişoara în anul 2008, după ce a suferit o condamnare de la Judecătoria Buzău. Tânărul are certificat de luptător în Revoluţia din 1989, după ce a fost împuşcat în timp ce participa la demonstraţii în zona Hotelului Continental din centrul Timişoara. Ancheta a fost preluată de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara, care susţin că îl vor duce la arest pe tânăr dacă poliţiştii reuşesc să îl reţină.

Fenomen naţional
Şeful sindicatului din Poliţie, comisarul şef Doinel Malcoci, susţine că poliţiştii iau bătaie tot mai des. „Este un fenomen naţional, pentru că agresorii nu sunt arestaţi. Au curaj şi să ucidă poliţişti. Şi eu am lucrat la Secţia 4 şi mi-am luat o coadă de coasă în cap de la un infractor”, a declarat Malcoci.

Sursa: adevarul.ro

Poliţiştii din toată ţara au redus activitatea la 75%

Poliţiştii din toată ţara şi-au redus activitatea din această dimineaţă, astfel că ei nu mai participă la audieri în dosarele penale, nu mai dau amenzi şi nu mai dirijează circulaţia. Deoarece sunt plătiţi doar cu 75%, au anunţat că îşi vor limita activitatea tot la 75%. „Din 20 septembrie anumite activităţi vor fi reduse. Poliţiştii vor merge în teren, dar vor sta în puncte fixe, nu vor acţiona decât la apelurile de urgenţă 112. Poliţia rutieră nu va mai dirija circulaţia, nu va mai da amenzi, ci doar avertismente, nu vor mai face audieri în dosarele penale. Protestul nostru este similar cu cel al magistraţilor. Avertizăm autorităţile să nu facă presiuni la adresa noastră că s-ar putea să se trezească cu o revoltă fără precedent”, a spus, miercuri, preşedintele Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Constractual (SNPPC), Marian Gruia. În replică, Inspectoratul General al Poliţiei Române a susţinut că serviciul poliţienesc are caracter permanent şi obligatoriu, poliţistului îi este interzis să declare sau să participe la greve, iar nemulţumirile şi le pot exprima în timpul liber, conform prevederilor legale.
„Pro Lex” a recomandat membrilor săi să nu mai efectueze ore suplimentare, fără dispoziţia scrisă a şefului unităţii, şi să nu mai contribuie financiar la acoperirea deficitului de logistică a structurii de poliţie la care sunt angajaţi şi ameninţă cu proteste dacă se recurge la concediu fără plată. Efectele acestor măsuri vor fi vizibile, deoarece poliţiştii lucrează şi 200 de ore suplimentare lunar şi contribuie cu importante sume de bani din salariu pentru îndeplinirea atribuţiilor de serviciu, a comunicat, joi, Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Vameşilor „Pro Lex”.
Ministrul Administraţiei şi Internelor, Vasile Blaga, a declarat, vineri dimineaţă, că liderii sindicali care au anunţat protestele poliţiştilor nu cunosc Statutul poliţiştilor şi a afirmat că aceştia trebuie să-şi facă datoria, pentru că altfel vor suporta rigorile legii. El a ţinut să precizeze că MAI respectă „întru totul”, în cazul unor conflicte de muncă, respectarea legii.

Sursa: gandul.info

Un nebun ataca femeile in centrul Iasul

In ultimele 24 ore, 10 femei au fost intepate cu un obiect necunoscut de catre un barbat trecut de 30 ani.
300 de politisti, politisti comunitari si jandarmi sunt in cautarea psihopatului care ataca la intimplare, femei singure, aflate pe strada si le inteapa in zona coapselor. O tanara de 22 ani a fost ranita mai grav si a avut nevoie de operatie in zona fesei. Printre persoanele atacate se numara si o femeie de origine franceza. Toate persoanele agresate sunt in stare de soc pentru ca majoritatea incidentelor au avut loc ziua in diferite locatii din oras.

3.700 pachete de tigari au fost confiscate in judetele Suceava si Botosani

Poliţiştii au depistat un bărbat din Judeţul Suceava care avea ascunse în maşină peste 1.400 pachete de ţigări, fără documente de provenienţă. Un tânăr din Judeţul Botoşani a fost prins de către poliţişti transportând cu autoturismul 2.340 pachete de ţigări de provenienţă străină. Luni, în jurul orelor 17.00, poliţiştii din Rădăuţi, Judeţul Suceava au oprit pentru control, în trafic, pe DN 2, în localitatea Grăniceşti, un autoturism condus de P. Constantin, de 32 de ani din Municipiul Suceava. În urma controlului, poliţiştii au găsit în portbagajul maşinii 1.450 de pachete de ţigarete, de diferite mărci, ascunse în mai multe sacoşe. Oamenii legii l-au sancţionat contravenţional pe cel în cauză cu o amendă de 30.000 de lei.
De asemenea, întreaga cantitate de ţigări, în valoare de 6.190 de lei, pentru care bărbatul nu a putut prezenta documente de provenienţă, a fost ridicată în vederea confiscării.
Tot aseara, în jurul orei 20.00, poliţiştii din comuna botoşeneană Vîrfu Cîmpului au depistat, în trafic, un autoturism condus de M. Mircea, de 22 de ani, din oraşul Darabani, Judeţul Botoşani. Acesta transporta cu autoturismul cantitatea de 2.340 pachete de ţigări de provenienţă străină, fără documente legale de provenienţă, în valoare de 14.040 de lei.
Cel în cauză a fost sancţionat contravenţional cu suma de 1.500 de lei, iar întreaga cantitate de ţigări a fost confiscată.

Traficanti de droguri, in arest

Doi tineri din Craiova au fost prinşi în flagrant de poliţiştii antidrog, în timp ce încercau să vândă 130 de grame de cannabis. Aceştia sunt suspectaţi că fac parte dintr-un grup infracţional organizat care se ocupa cu traficul de droguri de risc pe relaţia Danemarca – România. În vizorul poliţiei se aflau de aproximativ o lună doi tineri din Craiova, suspectaţi că se ocupă cu traficul de droguri de risc. În urma cercetărilor s-a stabilit că B. Petrisor, de 20 de ani şi C. Alin, de 32 de ani, intenţionează să vândă droguri de risc în Craiova.
La data de 3 februarie, poliţiştii Serviciului Antidrog din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Craiova, sub coordonarea unui procuror din cadrul D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Craiova, i-au prins în flagrant pe cei trei tineri în timp ce încerau sa vândă 130 de grame de cannabis. Cercetările efectuate până în prezent au stabilit faptul că aceştia făceau parte dintr-un grup infracţional organizat ce avea ca preocupări traficul de droguri de risc pe relaţia Danemarca – România (Braşov-Craiova).

160 de persoane urmarite national, gasite in ultima saptamana

În ultima săptămână a lunii ianuarie, poliţiştii de investigaţii criminale au solicitat urmărirea la nivel naţional pentru 164 de persoane, dintre care 77 reprezentă cazuri de dispariţie, iar 87 sunt cazuri de sustragere de la măsura arestării preventive ori a executării pedepsei închisorii. Dintre persoanele urmărite naţional, semnalate ca dispărute, 48 sunt minori. Investigaţiile poliţiştilor şi căutările înterprinse în perioada 25 – 31 ianuarie au dus la depistarea a 93 de dispăruţi, dintre care 54 au sub 18 ani, precum şi alţi 77 de urmăriţi la nivel naţional care au fost revocaţi pentru următoarele motive: mandat de arestare preventivă (şapte), mandat de executare a pedepsei cu închisoarea (63), mandat european de arestare (şase) sau sentinţă penală de internare la neuropsihiatrie (unul).

Ce se mai vinde prin Romania

Trei bărbaţi suspectaţi de trafic cu mercur au fost depistaţi de poliţişti. Asupra unui dintre ei a fost găsită cantitatea de 12,658 kg de mercur.
Poliţişti ai Serviciului Investigaţii Criminale şi Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase Harghita l-au depistat în flagrant, la data de 11 ianuarie, pe C. K. de 39 ani, din municipiul Deva, în timp ce încerca să comercializeze cantitatea de 12,658 kg de mercur, în incinta unui restaurant tip fast food din municipiul Deva. Preţul cerut de suspect varia în jurul sumei de 1.000 – 1500 de euro.
În noaptea de 25/26 ianuarie, au fost identificaţi şi prinşi alţi doi suspecţi din comuna Suplacu de Barcău, judeţul Bihor, stabilindu-se că întreaga cantitate de mercur provine de la aceştia.
Cercetările continuă cu suspecţii în stare de libertate, sub aspectul comiterii infracţiunii de operaţiuni fără drept cu substanţe toxice periculoase. Daca vor fi găsiţi vinovaţi, cei trei riscă pedeapsa cu închisoarea între 3 şi 15 ani.

Un taximetrist a returnat 21.000 de dolari uitati in masina sa!

Un tanar taximetrist din New York este noul erou al presei americane: a condus 100 de km pentru a inapoia 21.000 de dolari, uitati in masina lui de o turista din Italia. In ajunul Craciunului, Felicia Lettieri si-a uitat poseta in taxiul condus de Mukul . In geanta erau 21.000 de dolari, banii destinati vacantei la New York, pentru batrana si inca sase rude ale ei. Cand si-a dat seama de grozavie, pe femeie a cuprins-o disperarea. La randul lor, politistii americani i-au zis cu franchete sa-si ia gandul de la bani. Nu stiau insa cu cine aveau de-a face. Chitit s-o gaseasca pe pagubasa, taximetristul a condus aproape 100 de killometri pana la o adresa din Long Island, gasita in poseta clientei. Careia i-a returnat geanta intacta. De cand s-a aflat de fapta lui, ziaristii americani se bat pentru un interviu cu el. Mai mult, preacinstitul sofer a refuzat recompensa oferita de clienta lui.
„Am vazut o multime de comentarii pe internet si am fost fericit, pentru ca cineva scria acolo ca sunt un om cinstit” a declarat taximetristul Mukul Asaduzzaman.

Sursa: stirileprotv.ro