Acordul cu FMI nu a făcut bine mediului de afaceri

Acordul României cu Fondul Monetar Internaţional nu a fost benefic pentru mediul de afaceri, ci a încercat să repare dezechilibrele din sectorul public printr-un mecanism de cheltuire a banilor din rezerva Băncii Naţionale pentru salarii şi pensii, a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă, preşedintele Asociaţiei Oamenilor de Afaceri din România, Florin Pogonaru. ‘Acordul cu FMI nu a făcut bine mediului de afaceri. În continuare a încercat să impună repararea dezechilibrelor din sectorul public. Pentru mediul de afaceri a adus creşterea TVA, arierate masive, distrugerea lanţurilor de creare a valorii şi a adus îndatorare prin cheltuirea rezervei BNR pentru plata salariilor şi pensiilor’, a afirmat Pogonaru. De asemenea, reprezentantul AOAR a adăugat că acordul cu FMI a dus la pierderea credibilităţii guvernului. În ceea ce priveşte noul acord cu FMI, AOAR consideră că înainte de încheierea acesteia este necesară o dezbatere publică. ‘Orice acord cu FMI nu poate fi făcut înaintea unei dezbateri publice, nu mai credem ce ni se spune. Trebuie să ne lămurim în privinţa privatizărilor, pentru că alţii ne impun iar noi nu suntem în stare să asigurăm un management eficient. Nu credem că vor fi vândute numai companii de stat falimentare. Vrem să vedem criteriile de performanţă’, a menţionat Florin Pogonaru.
Vicepreşedintele AOAR, Constantin Boştină, a precizat că un nou acord cu FMI nu îşi are rostul, deoarece el trebuie să asigure solvabilitatea externă a ţării, lucru care este asigurat deja de rezerva valutară. ‘Rostul acordului FMI, la care şi România este membră, este de a credita pentru a asigura solvabilitatea externă a ţării. Dacă ne uităm la ce s-a întâmplat cu primul acord, observăm că nu a fost aşa, iar banii s-au consumat pentru pensii şi salarii nu pentru solvabilitate externă. De ce să facem un acord preventiv cu FMI, acum, dacă rezerva valutară a României a crescut cu 4 miliarde euro’, a menţionat Boştină. Noul Acord pe care România îl va încheia cu Fondul Monetar Internaţional (FMI) este de tip preventiv, va fi pe doi ani şi are obiective pe termen mediu, a anunţat, duminică seară, într-o declaraţie susţinută la Palatul Cotroceni, preşedintele Traian Băsescu.
‘Noul acord este preventiv. Fondul şi UE ţin la dispoziţia României 5 miliarde de euro – 3,6 miliarde de la FMI şi 1,4 miliarde de la UE’, a precizat Traian Băsescu.
Sursa: Agerpres

Polițiștii cer demisia Guvernului

Câteva sute de polițiști protestează în piața Victoriei din capitală împotriva măsurilor Guvernului de a le tăia 25 la sută din salarii. De asemenea oamenii legii vor condiții normale la locul de muncă, stoparea disponibilizărilor din sistem și menținerea actualelor criterii de vârsta la pensionare. Sindicaliștii au anunțat că îl așteaptă la discuții pe președintele Traian Băsescu, în caz contrar ei vor merge să protesteze în fața palatului Cotroceni. Ministrul Vasile Blaga a spus azi la Bistrița că înțelege nemulțumirea polițiștilor dar aceștia trebuie să aibă răbdare până când economia își va reveni. „Salariile în Poliţie nu sunt mari, dar compartiv cu restul bugetarilor nu sunt cele mai mici. Discutăm de venituri, nu de salarii. Eu îi rog să îşi facă datoria şi să îşi aducă aminte că anul trecut nu au avut plătit niciun drept şi am reuşit cu eforturi foarte mari ca să le plătesc drepturile de chirie pe care domnul Nica nu le plătise, al 13-lea salariu, drepturile de echipament, toate am reuşit să le plătesc. Încet, bazându-ne pe o creştere economică sănătoasă, vom reuşi să îndreptăm lucrurile şi să începem să asigurăm dotări ca şi cele din 2006. Nu ştiu ca cineva până la mine să mai fi cumpărat vreo maşină pentru Poliţie sau măcar să le repare pe cele pe care le-am cumpărat atunci”, a spus Vasile Blaga