6 alesi au fost revocati dupa sesizarile ANI

consiliu-localAgentia Nationala de Integritate a solicitat institutiilor competente (Institutia Prefectului sau Consiliilor județente/locale) revocarea din funcție a sapte persoane care au fost validate pentru exercitarea mandatelor de alesi locali (2016-2020), desi potrivit legii 176/2010 acestia se aflau sub interdictia de a ocupa o functie publica, pe o perioada de trei ani, ca urmare a incalcarii regimulului juridic al incompatibilităților sau a conflictelor de interese. Continuă lectura „6 alesi au fost revocati dupa sesizarile ANI”

Din ciclul ce mai vand romanii pe Internet

Serviciul de combatere a criminalităţii organizate Olt a ridicat astazi 13 persoane suspectate ca au inselat mai multi cetateni straini din Turcia, Polonia, Grecia, Germania, Franta, Slovenia cu suma de 100.000 euro, prin postarea de licitatii fictive pe site-uri de comert electronic, oferind spre vanzare TIR–uri, camioane şi autoturisme. Au fost efectuate 14 perchezitii domiciliare, pe raza localitatilor Slatina, Caracal, Scornicesti, Hotarani, Bucuresti si Otopeni. In urma acestui demers a fost indisponibilizat un autoturism din proprietatea unui suspect din Caracal. Persoanelor ridicate li s-au intocmit dosare penale.

Primăriile din Cluj, judeţul unde s-a născut Boc, au primit cei mai mulţi bani din Fondul Guvernului

Primăriile din Cluj, judeţ în care s-a născut premierul Emil Boc, au încasat în primul semestru cei mai mulţi bani alocaţi de Guvern din Fondul de rezervă, sumele repartizate acestora, de 6,3 milioane lei, depăşind de aproape două ori alocaţiile judeţului Suceava, aflat pe următorul loc în clasament.Primăriile din judeţul Suceava au primit fonduri totale de 3,8 milioane lei, fiind urmate de unităţile administrative locale din judeţele Botoşani (3,3 milioane lei), Olt (3,1 milioane lei) şi Dolj (3 milioane lei), relevă un document oficial privind sumele alocate în intervalul 1 ianuarie-30 iunie 2010 din Fondul de rezervă bugetară aflat la dispoziţia Guvernului. Între două şi trei milioane lei au încasat primăriile judeţelor Bihor (2,7 milioane lei), Hunedoara (2,6 milioane lei), Maramureş (2,4 milioane lei), Ilfov (2,2 milioane lei), Braşov (2,19 milioane lei) şi Gorj (2,15 milioane lei), în timp ce celelalte judeţe au primit sub două milioane lei. Pentru primăriile din Bucureşti au fost alocate fonduri totale de 530.000 lei, mai puţin decât Capitala primind doar judeţele Satu Mare (517.000 lei) şi Mehedinţi (478.000 lei). Totalul sumelor alocate în primul semestru din Fondul de rezervă bugetară se ridică la 71,1 milioane lei.
Fondul de rezervă bugetară aflat la dispoziţia Guvernului prevăzut în bugetul de stat pe 2010 este de 184,7 milioane lei. Un studiu prezentat în luna iunie de către Institutul pentru Politici Publice a indicat că peste 70% dintre primarii care au obţinut în 2009 bani din Fondul de rezervă al Guvernului aparţin PDL, în condiţiile în care cu un an înainte, în 2008, edilii democrat-liberali au primit de la Executiv fonduri reprezentând doar 6% din total, cei mai mulţi bani fiind atribuţi atunci primăriilor PNL.

Sursa: Mediafax

RCS&RDS a fost amendata cu 135.000 lei de catre Protectia Consumatorilor

Autoritatea nationala pentru Protectia Consumatorilor (ANPC) a primit 60 de petitii la nivel national privind introducerea in mod abuziv de catre RCS&RDS a unei taxe de mentenanta, iar in urma controalelor a constatat si „alte neconformitati”, fiind aplicate 26 amenzi contraventionale in valoare totala de 135.000 lei, potrivit datelor remise HotNews.ro de aceasta autoritate. De asemenea, RCS&RDS risca amenzi intre 2.000 lei si 20.000 lei  daca nu restituie sumele incasate ilegal si nu informeaza clientii in aceasta privinta sau nu incheie acte aditionale necesare modificarilor aduse.
Conform datelor furnizate HotNews.ro, „in perioada 1 iulie – 20 septembrie 2010, la structurile teritoriale ale ANPC au fost inregistrate 60 de petitii vizand taxa de mentenanta, perceputa de furnizorul de servicii RCS & RDS.
Ce a constatat ANPC in urma controalelor efectuate:
* „Operatorul economic a incasat incepand cu 1 iunie 2010, in mod abuziv, un tarif nou pentru mentenanta, servicii accesorii si asociate, tarif care nu era prevazut in contracte, incalcandu-se astfel prevederile legale privind dreptul consumatorului ‘de a plati pentru produsele sau serviciile de care beneficiaza, sume stabilite cu exactitate, in prealabil; majorarea pretului, tarifului, taxelor, comisioanelor, dobanzilor, penalitatilor si a altor eventuale costuri, stabilite initial, este posibila numai cu acordul scris al consumatorului’.
* Operatorul economic a incalcat obligatia de a notifica consumatorii in scris cu privire la orice modificare adusa prevederilor contractuale, referitoare la introducerea oricaror altor costuri, cu cel putin 30 de zile inainte de aplicarea acestora (in cazul de fata 1 mai 2010), incalcandu-se astfel prevederile legale privind protectia consumatorilor.
* 26 amenzi in valoare de 135.000 lei pentru RCS&RDS
Autoritatea mai precizeaza ca „in urma acestor controale, au fost constatate si alte neconformitati, fiind aplicate 26 amenzi contraventionale in valoare totala de 135.000 lei. Printre judetele care au aplicat aceste sanctiuni se numara: Alba, Arad, Bacau, Brasov, Buzau, Calarasi, Constanta, Dambovita, Galati, Gorj, Iasi, Mehedinti, Neamt, Olt, Satu Mare, Sibiu, Vaslui, Vrancea”.
* ANPC: 90% din totalul de 135.000 lei reprezinta amenzi aferente introducerii taxei de mentenanta
Oficialii ANPC au mai precizat ca „90% din suma de 135.000 lei reprezinta amenzi aferente taxei de mentenanta. Diferenta a insemnat amenzi date pentru: erori tehnice si erori de procesare/modificare in baza de date; facturare eronata – erori de soft recunoscute de operatorul economic; nerespectare termenul prevazut in contract (90 zile) la instalare net/telefonie; depasirea termenului repararii sau inlocuirii decodorului lasat in service de o luna”.
* RCS&RDS risca amenzi intre 2.000 si 20.000 lei daca nu restituie sumele luate ilegal
„Totodata, se dispune restituirea sumelor incasate fara temei legal si masura de notificare a consumatorilor cu privire la tariful nou introdus, cu informarea acestora asupra dreptului de reziliere a contractului in cazul in care nu sunt de acord cu acest tarif, precum si incheierea de acte aditionale pentru clientii care accepta sa plateasca respectivul tarif. Amenzile prevazute pentru aceasta abatere sunt cuprinse intre 2.000 si 20.000 lei”, se mai arata in raspunsul ANPC.

Sursa: Hotnews.ro

Parcul auto din România a ajuns la peste 5,32 milioane de vehicule

Parcul auto din România a crescut anul trecut cu 5%, la peste 5,32 milioane de vehicule, din care 80% sunt autoturisme, indică datele Direcţiei Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV). Dacă în judeţele Constanţa, Teleorman, Călăraşi, Olt, Giurgiu şi Argeş parcul auto a crescut peste medie, în Bucureşti efectivul de vehicule a scăzut cu 0,5%, situaţie singulară. Pe categorii de vehicule, cea mai creştere a fost înregistrată de mopede şi motociclete, cu un avans de 11,4%, la aproape 80.000 de unităţi. Parcul de autoturisme a crescut anul trecut cu 5,4%, la mai mult de 4,23 milioane de unităţi. Cea mai puternică scădere a avut loc în rândul tractoarelor, unde s-a înregistrat o cădere de 5,6%, la 53.183 unităţi.

Peste 6 milioane de şoferi
În ce priveşte permisele auto, la sfârşitul anului trecut figurau în actele DRPCIV 6,06 milioane de conducători, ceea ce însemnă că raportat la numărul populaţiei 27,8% sunt posesori de carnet. Din totalul de peste 6 milioane de conducători auto, 4,26 milioane erau bărbaţi şi 1,8 milioane femei. În 2009, s-au efectuat un număr de 1,27 milioane de programări în vederea obţinerii permisului de conducere, iar promovabilitatea generală a fost de 27%, 29,5% în rândul femeilor şi 26,4% în cazul bărbaţilor. Anul trecut în Romania s-au înmatriculat 116.000 de maşini noi, în scădere cu 59% faţă de 2008, în timp ce la maşini second-hand diminuarea a fost de 29%, la 213.000 de unităţi. Înmatriculările de mopede şi motociclete noi au scăzut cu 65%, la 2.424. Cele mai multe înmatriculări de autoturisme s-au înregistrat la mărcile Dacia, cu 36.069 unităţi, Volskwagen, cu 9.530 unităţi, Skoda, cu 9.254 unităţi, şi Renault, cu 9.003 unităţi.

sursa: capital.ro