Cum scumpesc notarii locuințele

blocGrila după care notarii calculează taxele şi impozitele minime pentru tranzacţiile cu apartamente în Bucureşti a fost stabilită la valori mai mari cu până la 40% în 2013 faţă de 2012. Și asta în condiţiile în care, în ultimii ani, preţurile de tranzacţionare s-au redus constant.
Ghidul valorilor orientative ale proprietăţilor imobiliare pentru 2013 clasifică apartamentele din Bucureşti în 60 de zone, după numărul etajului, gradul de confort, precum şi anul construcţiei.
De exemplu, potrivit noii grile, aplicabile de la 1 ianuarie 2013, pentru un apartament de două camere confort I sporit situat la un etaj intermediar în zona Unirii valoarea minimă se situează la 65.610 euro, valabilă pentru o construcţie din anul 1978-1997, potrivit mediafax.ro. Continuă lectura „Cum scumpesc notarii locuințele”

Românii ar putea economisi anual 300 milioane de euro, pe care-i dau la notar

Aproape 300 milioane de euro. Aceasta este suma anuală care nu ar mai intra în buzunarele notarilor publici dacă Parlamentul va adopta modificările legislative în domeniu propuse de Consiliul Concurenţei (CC). În primul rând, ar trebui să se renunţe la limitarea numărului de notari care pot activa într-un judeţ sau în Capitală, dobândirea acestei calităţi urmând să fie condiţionată numai de promovarea unui examen. Această măsură ar putea genera o economie de 60 până la 120 milioane de euro pe an pentru buzunarul cetăţeanului, a declarat vineri preşedintele CC, Bogdan Chiriţoiu.
Apoi, se cere renunţarea la grila de tarife minimale pentru serviciile cadastrale, ceea ce ar mai genera un beneficiu total estimat la aproximativ 150 milioane de euro. „Legislaţia interzice stabilirea de tarife minimale. Excepţie fac însă notarii şi taximetriştii, care au stabilit asemenea grile prin legi speciale”, a spus Chiriţoiu. În fine, eliminarea taxării operaţiunii de redactare a contractului ar genera o scădere cu 15% a onorariilor percepute de notari, ceea ce s-ar traduce printr-o altă economie de 40 milioane de euro.
„Adoptarea măsurilor propuse poate genera un beneficiu pentru consumatorii români de aproximativ 250-300 milioane de euro anual, sumă care variază în funcţie de volumul pieţei imobiliare”, a concluzionat Bogdan Chiriţoiu. Reprezentanţi Uniunii Naţionale a Notarilor Publice din România au refuzat să comenteze propunerile preşedintelui CC, motivând că nu le-au fost transmise.

Sursa: gandul.info