Ce se mai fură în România?

În seara zilei de 20 februarie, Poliţia Oraşului Ţicleni a fost sesizată de către un angajat al unei societăţi comerciale din Ţicleni, despre faptul că, în timpul procesului de producţie (pompare ţiţei), a constatat sustragerea a aproximativ 36 metri liniari de ţeavă, cu diametrul de 11 cm, din colectorul metalic de ţiţei ce asigură legătura între două parcuri petroliere.  Continuă lectura „Ce se mai fură în România?”

Peste 2.100 de mineri din Oltenia vor fi disponibilizaţi

Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Gorj a anunţat, miercuri, că a primit notificări din partea Societăţii Naţionale a Lignitului Oltenia (SNLO) şi complexurilor energetice Rovinari, Turceni şi Craiova, care vor disponibiliza, începând cu 1 martie, peste 2.100 de persoane.
Potrivit purtătorului de cuvânt al AJOFM Gorj, Ana-Maria Niculescu, reprezentanţii Societăţii Naţionale a Lignitului Oltenia, Complexului Energetic Rovinari, CE Turceni şi CE Craiova au trimis notificări la şomaj, anunţând următoarele concedieri. Potrivit notificărilor, cele mai multe persoane vor pleca de la SNLO, astfel că de aici vor fi concediaţi 920 de salariaţi.
„Am primit notificări privind un număr total de 2.132 de persoane care urmează să fie disponibilizate de la unităţile miniere din Gorj şi Dolj. De la SNLO vor pleca 920 de persoane, de la Complexul Energetic (CE) Rovinari 448, de la CE Turceni 484, iar de la CE Craiova vor pleca 280 de persoane. Este vorba de un program de disponibilizări derulat între anii  2011-2013, perioadă în care urmează să fie disponibilizaţi patru mii de angajaţi de la cele patru unităţi. Pentru anul în curs vor fi disponibilizaţi doar aceşti 2.132 de salariaţi, urmând ca desfacerea contractului de muncă să aibă loc începând cu 1 martie”, a declarat Ana-Maria Niculescu, purtătorul de cuvânt al AJOFM Gorj.
Notificările privind disponibilizările celor peste 2.100 de persoane din cadrul celor patru unităţi vin la doar două zile după ce ministrul Economiei, Ion Ariton, a semnat un protocol cu preşedintele Federaţiei Naţionale Mine Energie (FNME), Marin Condescu. Protocolul în 10 puncte prevede, printre altele, şi evitarea  disponibilizărilor din minerit şi energie. Marin Condescu a propus şi a obţinut în urma semnării protocolului ca minerii care au 35 de ani stagiul complet de cotizare şi vârsta de 55 ani să fie menţinuţi pentru o perioadă de doi ani cu 75% din salariu plus 25% sporul de vechime, perioadă după care vor ieşi la pensie. Marin Condescu nu a putut fi contactat, cel care a oferit un punct de vedere fiind sindicalistul Viorel Temelescu, vicepreşedintele Uniunii Sindicatelor Miniere din Oltenia (USMO).
„Cred că le-au fost communicate cifrele vechi ale programului de restructurare, aşa o fi procedura. După cum ştiţi, după semnarea protocolului, nu vor mai fi disponibilizări. Sunt cifre sintetice, nu-mi dau seama sau poate sunt cifre estimative ale celor care vor intra în concediile de aşteptare”, a spus Temelescu. Constantin Mitrescu, purtătorul de cuvânt al Federaţiei Naţionale Mine Energie, susţine că nu este în interesul societăţilor din minerit şi sistemul energetic să disponibilizeze personal. Potrivit contractului colectiv de muncă semnat între administraţia şi sindicatele din minerit şi energie, în cazul în care va fi disponibilizat, fiecare ortac va primi salarii compensatorii de peste 90.000 de lei. „Noi chiar acum suntem în negocieri cu sindicatele. Căutăm soluţii pentru reducerea cheltuielilor cu munca. Noi încă negociem. Cifrele acelea de la AJOFM sunt provizorii. Noi vorbim de concediile acelea de aşteptare. O parte dintre mineri se vor afla la dispoziţia statului. Noi am trimis cifrele pentru că aşa e procedura”, a declarat Daniel Burlan, directorul SNLO.

Sursa:editie.ro

RCS&RDS a fost amendata cu 135.000 lei de catre Protectia Consumatorilor

Autoritatea nationala pentru Protectia Consumatorilor (ANPC) a primit 60 de petitii la nivel national privind introducerea in mod abuziv de catre RCS&RDS a unei taxe de mentenanta, iar in urma controalelor a constatat si „alte neconformitati”, fiind aplicate 26 amenzi contraventionale in valoare totala de 135.000 lei, potrivit datelor remise HotNews.ro de aceasta autoritate. De asemenea, RCS&RDS risca amenzi intre 2.000 lei si 20.000 lei  daca nu restituie sumele incasate ilegal si nu informeaza clientii in aceasta privinta sau nu incheie acte aditionale necesare modificarilor aduse.
Conform datelor furnizate HotNews.ro, „in perioada 1 iulie – 20 septembrie 2010, la structurile teritoriale ale ANPC au fost inregistrate 60 de petitii vizand taxa de mentenanta, perceputa de furnizorul de servicii RCS & RDS.
Ce a constatat ANPC in urma controalelor efectuate:
* „Operatorul economic a incasat incepand cu 1 iunie 2010, in mod abuziv, un tarif nou pentru mentenanta, servicii accesorii si asociate, tarif care nu era prevazut in contracte, incalcandu-se astfel prevederile legale privind dreptul consumatorului ‘de a plati pentru produsele sau serviciile de care beneficiaza, sume stabilite cu exactitate, in prealabil; majorarea pretului, tarifului, taxelor, comisioanelor, dobanzilor, penalitatilor si a altor eventuale costuri, stabilite initial, este posibila numai cu acordul scris al consumatorului’.
* Operatorul economic a incalcat obligatia de a notifica consumatorii in scris cu privire la orice modificare adusa prevederilor contractuale, referitoare la introducerea oricaror altor costuri, cu cel putin 30 de zile inainte de aplicarea acestora (in cazul de fata 1 mai 2010), incalcandu-se astfel prevederile legale privind protectia consumatorilor.
* 26 amenzi in valoare de 135.000 lei pentru RCS&RDS
Autoritatea mai precizeaza ca „in urma acestor controale, au fost constatate si alte neconformitati, fiind aplicate 26 amenzi contraventionale in valoare totala de 135.000 lei. Printre judetele care au aplicat aceste sanctiuni se numara: Alba, Arad, Bacau, Brasov, Buzau, Calarasi, Constanta, Dambovita, Galati, Gorj, Iasi, Mehedinti, Neamt, Olt, Satu Mare, Sibiu, Vaslui, Vrancea”.
* ANPC: 90% din totalul de 135.000 lei reprezinta amenzi aferente introducerii taxei de mentenanta
Oficialii ANPC au mai precizat ca „90% din suma de 135.000 lei reprezinta amenzi aferente taxei de mentenanta. Diferenta a insemnat amenzi date pentru: erori tehnice si erori de procesare/modificare in baza de date; facturare eronata – erori de soft recunoscute de operatorul economic; nerespectare termenul prevazut in contract (90 zile) la instalare net/telefonie; depasirea termenului repararii sau inlocuirii decodorului lasat in service de o luna”.
* RCS&RDS risca amenzi intre 2.000 si 20.000 lei daca nu restituie sumele luate ilegal
„Totodata, se dispune restituirea sumelor incasate fara temei legal si masura de notificare a consumatorilor cu privire la tariful nou introdus, cu informarea acestora asupra dreptului de reziliere a contractului in cazul in care nu sunt de acord cu acest tarif, precum si incheierea de acte aditionale pentru clientii care accepta sa plateasca respectivul tarif. Amenzile prevazute pentru aceasta abatere sunt cuprinse intre 2.000 si 20.000 lei”, se mai arata in raspunsul ANPC.

Sursa: Hotnews.ro

Cum dispar padurile noastre

Taranii romani s-au trezit peste noapte cu padurile in proprietate, din cele detinute de parintii lor pe timpul lui Ceausescu. E democratie, au dreptul la ele, de ce nu? Doar ca, taranul si-a zis ca are acte si face ce vrea muschiul lui cu lemnul de acolo. Asa ca, mergem prin tara si vedem dealuri si munti defrisati total. Din afacerile cu cherestea si lemn s-au imbogatit multi. Nimeni nu a fost tras la raspundere, cel mult au fost amendati. Si totusi oamenii continua sa taie copaci fara nicio grija. Pedepsele nu sunt atat de aspre, marfa in schimb este destula. In aceste zile politistii au avut treaba in judetele Gorj, Arges si Cluj. Au fost prinse mai multe persoane la taiat de copaci. Marfa le-a fost confiscata s-au facut cateva dosare penale dar in cati ani va creste alt copac in loc?