10 ani de chin pentru Aeroportul International Brasov

aeroport_brasov_-_pista_finalizataDesi se afla in mijlocul tarii si are un potential turistic enorm, Brasovul sufera din cauza aeroportului. Celelalte orase mari din tara precum Cluj, Iasi si Timisoara au trafic intens si rute in cele mai importante tari din Europa. Daca intrebi un brasovean de ce nu are orasul un aeroport acesta iti va zice ca nu vor bucurestenii. Continuă lectura „10 ani de chin pentru Aeroportul International Brasov”

Cu banii pentru un apartament şi-au cumpărat un castel în Transilvania. Acum, clădirea este obiectiv turistic

castelul-talisoaraAu avut curaj. La numai 25 de ani, o tânără şi soţul ei au lăsat în urmă viaţa din Bucureşti şi au cumpărat un castel în Transilvania. L-au renovat, i-au descoperit poveştile, iar acum le spun mai departe celor care le trec pragul. Castelul din secolul al XVII-lea atrage din ce în ce mai mulţi turişti. Continuă lectura „Cu banii pentru un apartament şi-au cumpărat un castel în Transilvania. Acum, clădirea este obiectiv turistic”

Cine împarte, parte își face!

Pentru că trebuie să-și facă datoria față de oamenii pe care-i reprezintă, Laszlo Borbely și presedintele Consiliului Județean Covasna au semnat contractul de finanţare a proiectului „Sistem de Management Integrat al Deşeurilor în judeţul Covasna”, al cărui beneficiar este Consiliul Judeţean Covasna. Prin acest proiect, ce are o valoare de 30.401.240 de euro, se va asigura o rată de colectare a deşeurilor de 100% în zonele urbane şi rurale, precum şi implementarea unor metode de tratare a deşeurilor municipale biodegradabile. “Semnarea acestui contract este un moment important atât în viaţa judeţului cât şi pentru Ministerul Mediului şi Pădurilor. Am convingerea că, până în anul 2013, va funcţiona un Sistem de Management Integrat al Deşeurilor care, din acest punct de vedere, va situa judeţul Covasna la standarde europene” a spus Laszlo Borbely. În urma finalizării sistemului integrat de management al deşeurilor, finanţat prin POS Mediu, va funcţiona un depozit ecologic de deşeuri între localităţile Let şi Moacşa, pe o suprafaţă de 15,71 ha.

Inundatiile au distrus casa printului Charles din Covasna

Proprietatea printului Charles din judetul Covasna a fost grav afectata de ploile torentiale care au cazut duminica seara.
Se pare ca viitura a traversat curtea gospodariei printului Marii Britanii, gospodarie aflata in satul Valea Zalanului, comuna Malnas, dar apa nu a patruns in niciuna dintre casele aflate in curte. Satul este partial izolat, deoarece apele au afectat grav un pod care face legatura cu Aita Seaca, pe care se poate circula acum doar pe jos, anunta Pro Tv, citand Mediafax. Ploile au afectat in total 16 localitati din judetul Covasna si au fost inundate zeci de gospodarii. Printul Charles detine doua proprietati in acest sat, una din ele fiind o casa veche de peste 100 de ani.
Mostenitorul coroanei britanice a facut mai multe vizite private in judetul Covasna, unde a fost oaspetele grofului Kalnoky Tibor, la conacul din Miclosoara.

Sursa: ziare.com

45 de milioane de lei din Fondul de mediu pentru zonele afectate de inundaţii

Guvernul a adoptat astăzi două hotărâri prin care alocă bani pentru zonele afectate de inundaţii şi de alunecări de teren.
Ministrul Mediului şi Pădurilor, Laszlo Borbely, a declarat că este vorba de acordarea a 30 de milioane de lei pentru patru judeţe afectate de inundaţii: Iaşi, Tulcea, Harghita şi Covasna, şi a 15 milioane lei pentru a stabiliza zona, afectată de o alunecare de teren, dintre Malu cu Flori şi Pucheni. De altfel, primul-ministru Emil Boc şi ministrul Mediului, Laszlo Borbely, s-au deplasat ieri în judeţul Dâmboviţa şi au discutat cu autorităţile locale despre lucrările necesare pentru consolidarea zonelor afectate de alunecările de teren. Până în prezent, au mai fost alocate 72 de milioane de lei din Fondul de mediu pentru trei investiţii.
„Înainte de inundaţii am luat decizia de a aloca 438 milioane lei în următorii trei ani, din Fondul de mediu, pentru prevenirea inundaţiilor. Anul acesta vom da cei mai mulţi bani pentru prevenirea inundaţiilor din 1990 încoace, aproape 900 milioane lei – cu aceste 30 milioane lei ” a precizat Laszlo Borbely.
Borbely a mai anunţat că Ministerul Mediului a finalizat Strategia de prevenire împotriva inundaţiilor între 2010 şi 2035, care va fixa acele decizii strategice pe care Guvernul va trebui să le dea, urmând ca aceasta să fie discutată în şedinţă de guvern.