Autostrada Bechtel, teapa ridicata la rang de arta

bechtelDosarul Bechtel a fost clasat. Procurorii au inchis cercetarea fara niciun vinovat. Contractul original dintre statul roman si compania americana a disparut iar nimeni nu a fost prins. Romania si-a luat o teapa de zile mari. 1,5 miliarde de euro pentru 52 kilometri de autostrada. In noiembrie 2003, guvernul Nastase emitea o ordonanta de urgenta prin care CNADR trebuia sa demareze negocierile pentru proiectarea si construirea autostrazii Brasov – Cluj – Bors. Continuă lectura „Autostrada Bechtel, teapa ridicata la rang de arta”

Suntem mai prosti decat kosovarii

Doar asa se poate explica ca Bechtel a finalizat 103 kilometri de autostrada in 3 ani si jumatate in Kosovo iar in Romania doar 52 kilometri in 7 ani. In noul stat, lucrarile la autostrada au inceput anul trecut iar spre sfarsitul anului vor fi date in folosinta 3 portiuni ale acestei lucrari. Continuă lectura „Suntem mai prosti decat kosovarii”

Boc mai promite 10 km din Autostrada Transilvaniei

„Ce pot sa va spun este urmatorul lucru: exista resurse financiare in bugetul actual pentru Bechtel. De asemenea, ceea ce am stabilit cu ministrul Transporturilor a fost ca pentru 2011, prioritatile in ceea ce inseamna autostrada Transilvania sunt cele legate de continuarea tronsonului Câmpia Turzii – Gilau cu tronsonul Gilau – Nadasel si finalizarea tronsonului din Bihor. Continuă lectura „Boc mai promite 10 km din Autostrada Transilvaniei”

Autostradă până la graniţa cu Ungaria

Şefii administraţiilor judeţene din Bihor şi Sălaj s-au întâlnit cu cei ai constructorului Bechtel şi ai Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri pentru finalizarea tronsonului Cluj – Borş.Parlamentarii şi preşedinţii consiliilor judeţene Bihor – Radu Ţîrle, Sălaj – Tiberiu Marc şi Hajdu Bihar (Ungaria) au avut la Suplacu de Barcău o întrevedere cu managerul de proiect al Autostrăzii Transilvania, Michael Swinford, şi cu şeful Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri, Ion Pantelimon, pentru a finaliza magistrala până la graniţa de vest. Printr-o declaraţie comună, aceştia au solicitat guvernelor de la Bucureşti şi Budapesta să accelereze lucrările pe tronsonul ce parcurge judeţele Bihor şi Sălaj. Ei solicită conectarea între Autostrada Transilvania cu Autostrada M4 de pe teritoriul Ungariei. “Contractul e plin de clauze numai în favoarea Bechtel. Noi plătim penalizări pentru întârzierea exproprierilor, descărcările de sarcină arhelogică, problemele de mediu. Am vorbit cu noul ministru al Transporturilor, Anca Boagiu, şi mi-a spus că încearcă să realizeze măcar tronsonul Borş-Turda. Şi pentru clujeni, şi pentru bihoreni e mai importantă ieşirea spre vest faţă de cea de la Turda, care duce spre nicăieri”, a declarat senatorul bihorean Petru Filip, vicepreşedinte al Senatului. El susţine că la costurile şi la penalităţile stipulate, 40% din bugetul pe 2011 al Companiei de Autostrăzi ar trebui să meargă pentru Autostrada Transilvania, însă rezilierea contractului ar fi foarte scumpă deoarece s-ar judeca la Curtea de la Paris.
Conducerea Bechtel a anunţat că majoritatea lucrărilor s-au executat pe secţiunea Câmpia Turzii – Gilău (2B) a magistralei. Pe secţiunea Suplacu de Barcău – Borş (3C) lucrările au vizat excavări, producerea a 23 de grinzi de tip U, turnare de beton structural şi de piloţi. “Construcţia porţiunii Turda-Câmpia Turzii se află într-un stadiu avansat al lucrărilor. Proiectul a ajuns la un stadiu de finalizare de 94,7% pentru secţiunea 2B şi de 33,6% pentru secţiunea 3C. Săptămâna trecută au început lucrările de montare a gardului de protecţie, iar lucrările de drenaje subterane de la nodul rutier Câmpia Turzii au fost finalizate. De asemenea, a început aşternerea stratului de uzură din beton asfaltic între km 0 şi 10, partea dreaptă”, a menţionat Liliana Ţebeică, reprezentant al Bechtel România. De asemenea, constructorul desfăşoară lucrări de finalizare a viaductului de lângă Gilău şi a celui de la Suplacu de Barcău. În proiect sunt angrenaţi 1.000 de oameni, dar cei de la Bechtel susţin că în perioada de vârf a proiectului “numărul angajaţilor va trece de 8.000”.
Autostrada Transilvania, cel mai mare proiect actual de infrastructură rutieră din Europa, reprezintă o magistrală cu patru benzi, de 415 km, ce porneşte de la nord-vest de Braşov, ajungând la graniţa cu Ungaria. Ea va trece pe lângă Braşov, Făgăraş, Sighişoara, Târgu-Mureş, Cluj-Napoca, Zalău şi Oradea. Aceasta este construită de către compania americană Bechtel International împreună cu partenerul său din regiune, Enka Insaat ve Sanayi (Turcia). Proiectul a fost împărţit în opt tronsoane: Braşov – Făgăraş, Făgăraş – Sighişoara, Sighişoara – Ogra/Târgu-Mureş, Târgu-Mureş – Câmpia Turzii, Câmpia Turzii – Cluj Vest/Gilău, Gilău – Mihăeşti, Mihăeşti – Suplacu de Barcău şi Suplacu – Borş. Primii 42 km, pe porţiunea Turda – Gilău, au fost daţi în folosinţă în 1 Decembrie 2009, viteza maximă admisă fiind 130 km/h. Proiectul de construcţie a autostrăzii avea o valoare iniţială de 2,2 miliarde de euro, termenul de finalizare stipulat în contract fiind 2013.

Porţiune afaltată cu 78 de milioane de euro
Pentru porţiunea Câmpia Turzii – Turda, respectiv 10 km de autostradă, plus bretelele, costurile sunt de 78 de milioane de euro. Premierul Emil Boc a declarat că restanţa pentru lucrările executate de Bechtel va fi achitată până anul viitor. Ion Pantelimon a menţionat că pe tronsonul 3C se va turna asfalt abia în 2011. Altă lucrare programată anul viitor este între Gilău şi Nădăşel, pe 9,5 km.

Sursa: ziuadecj.ro

Guvernul informează Bechtel că Autostrada Transilvania nu mai are prioritate

Ministerul Transporturilor a anunţat că Bechtel ştia încă din prima lună a anului 2009 că priorităţile de realizare a obiectivelor de infrastructură  s-au schimbat, iar Autostrada Transilvania a căzut pe locul trei. Potrivit unui comunicat al ministerului de resort, ministrul Radu Berceanu le-a transmis americanilor încă din luna ianuarie 2009 lista priorităţilor sale, şi anume:
1. proiectele realizate cu cofinanţare europeană, prin fonduri nerambursabile
2. proiectele realizate cu cofinanţare europeană, prin fonduri rambursabile (BEI, BERD, etc)
3. proiectele realizate direct de la bugetul de stat

„Nu”, exproprierilor în avans
Mai mult, dat fiind faptul că Autostrada Transilvania este un obiectiv finanţat cu bani de la bugetul de stat, CNADNR precizează că „nu o să exproprieze niciodată terenuri pe care un constructor va lucra doar peste 2-3 ani”. Compania de Autostrăzi a explicat că acest lucru nu ar însemna nimic altceva decât blocarea banilor alocaţi din buget.
Nu în ultimul rând, Ministerul Transporturilor a adăugat că reprezentanţii Bechtel ar fi trebui să se aştepte încă de anul trecut la „diminuarea drastică a sumelor alocate pentru lucrări direct de la bugetul de stat”, începând cu acest an. Drept urmate, MTI a propus companiei americane Bechtel găsirea unor soluţii alternative de finanţare, care să nu influenţeze bugetul de stat, întrucât partea română este interesată şi doreşte continuarea lucrărilor la Autostrada Transilvania. Dar nu cu aceeaşi proiritate.

Sursa: capital.ro

Guvernul vrea să facă autostrada Braşov-Mureş pe banii Bechtel

Guvernul vrea să extindă parteneriatele publice private în mai multe domenii de activitate, dar cu precădere în ceea ce priveşte construcţia viitoarelor autostrăzi. Autostrada Comarnic-Braşov va trece pe sub staţiunile de pe Valea Prahovei. Aproximativ jumătate din Autostrada Transilvania, mai exact tronsonul dintre Braşov şi Târgu-Mureş, ar putea fi construit de americanii de la Bechtel pe banii lor. Ministrul Transporturilor, Radu Berceanu, a declarat că vrea să-i convingă pe cei de la Bechtel să construiască o parte din autostradă cu fonduri proprii, mai ales că există un precedent în ceea ce priveşte tronsonul Braşov şi Comarnic. Acesta este executat de consorţiul Vinci-Aktor tot printr-un parteneriat public privat ce presupune ca firmele să construiască autostrada din fonduri proprii, urmând ca de la data când se preia amplasamentul statul să achite pe o perioada de 26 de ani 180 milioane de euro pe an. Costul mediu al unui kilometru din Autostrada Transilvania este de 11 milioane de euro.

Sursa: Adevarul.ro