Care autoritati?

inundatii-pechea-840x500Urmaresc adesea jurnale de stiri din strainatate si imi dau seama ca traim intr-o tara de cocotieri din lumea a treia. Occidentalul are incredere in oamenii statului iar mobilizarea in caz de calamitate sau alte situatii care aduc neajunsuri tarii respective sunt tratate cu maxima seriozitate. Strainul stie ca unde nu poate el intervine statul. Continuă lectura „Care autoritati?”

De maine incep zilele Bacaului

Criza a afectat bugetul pentru distractia bacauanilor. Primaria a decis sa nu mai cheme artisti din Bucuresti cu o singura exceptie pentru ziua de duminica cand vor concerta pe Insula de Agrement Anne’s, DJ Sava si Raluka. In rest, cele trei zile de manifestare vor avea concerte rock, de muzica populara si usoara cat si o demonstratie a corului pensionarilor. De asemenea, va fi organizata a doua editie a Targului Mestesugarilor unde si-au anuntat prezenta este 50 mesteri populari. Pentru locuitorii din Bacau petrecerea va incepe mainedupa amiaza cu un concert de fanfara iar seara se va incheia la ora 22 cu muzica populara. Primaria din Bacau a alocat 90.000 lei pentru cele 3 zile ale orasului.

Contrabandiștii cu țigări din Moldova au fost călcați din nou de Poliție

Peste 36.000 de ţigarete, bani, arme, telefoane mobile şi obiecte pirotehnice au fost ridicate de poliţiştii băcăuani în urma realizării unui flagrant şi a opt percheziţii domiciliare. Ieri, poliţişti ai Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bacău, cu sprijinul ofiţerilor Direcţiei Generale de Informaţii şi Protecţie Internă, au organizat o acţiune în urma căreia a fost prins în flagrant F. Ionuţ, de 30 de ani, care transporta cu un autoturism 17.160 de ţigarete, de provenienţă Republica Moldova, disimulate într-un colet trimis de H. Florin, de 40 de ani din Botoşani, printr-o firmă de curierat rapid.
Concomitent cu acţiunea de prindere în flagrant, au fost efectuate opt percheziţii domiciliare la locuinţele unor suspecţi (şapte în municipiul Bacău şi una în municipiul Botoşani). Astfel, au fost identificate şi ridicate în vederea confiscării 18.980 ţigarete de provenienţă străină, 3.840 de euro şi 11.285 lei, 15 telefoane mobile de diferite mărci şi şase cartele SIM, două arme cu aer comprimat, 2.280 de petarde şi 381 materiale cu încărcătură pirotehnică.
Prejudiciul estimat se ridică la aproximativ 16.000 de lei. În urma probatoriului administrat de poliţişti, doi dintre suspecţi, respectiv F. Ionuţ şi H. Florin au fost reţinuţi pe bază de ordonanţă pentru 24 de ore, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de deţinere în afara antrepozitului fiscal de produse accizabile şi evaziune fiscală, urmând a fi prezentaţi Judecătoriei Bacău cu propunerea de arestare preventivă., iar F. Sorin, de 47 de ani, este cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de deţinere în afara antrepozitului fiscal de produse accizabile şi evaziune fiscală, urmând ca în sarcina acestuia să fie reţinută şi săvârşirea infracţiunii de deţinere ilegală de produse pirotehnice clasa I.

RCS&RDS a fost amendata cu 135.000 lei de catre Protectia Consumatorilor

Autoritatea nationala pentru Protectia Consumatorilor (ANPC) a primit 60 de petitii la nivel national privind introducerea in mod abuziv de catre RCS&RDS a unei taxe de mentenanta, iar in urma controalelor a constatat si „alte neconformitati”, fiind aplicate 26 amenzi contraventionale in valoare totala de 135.000 lei, potrivit datelor remise HotNews.ro de aceasta autoritate. De asemenea, RCS&RDS risca amenzi intre 2.000 lei si 20.000 lei  daca nu restituie sumele incasate ilegal si nu informeaza clientii in aceasta privinta sau nu incheie acte aditionale necesare modificarilor aduse.
Conform datelor furnizate HotNews.ro, „in perioada 1 iulie – 20 septembrie 2010, la structurile teritoriale ale ANPC au fost inregistrate 60 de petitii vizand taxa de mentenanta, perceputa de furnizorul de servicii RCS & RDS.
Ce a constatat ANPC in urma controalelor efectuate:
* „Operatorul economic a incasat incepand cu 1 iunie 2010, in mod abuziv, un tarif nou pentru mentenanta, servicii accesorii si asociate, tarif care nu era prevazut in contracte, incalcandu-se astfel prevederile legale privind dreptul consumatorului ‘de a plati pentru produsele sau serviciile de care beneficiaza, sume stabilite cu exactitate, in prealabil; majorarea pretului, tarifului, taxelor, comisioanelor, dobanzilor, penalitatilor si a altor eventuale costuri, stabilite initial, este posibila numai cu acordul scris al consumatorului’.
* Operatorul economic a incalcat obligatia de a notifica consumatorii in scris cu privire la orice modificare adusa prevederilor contractuale, referitoare la introducerea oricaror altor costuri, cu cel putin 30 de zile inainte de aplicarea acestora (in cazul de fata 1 mai 2010), incalcandu-se astfel prevederile legale privind protectia consumatorilor.
* 26 amenzi in valoare de 135.000 lei pentru RCS&RDS
Autoritatea mai precizeaza ca „in urma acestor controale, au fost constatate si alte neconformitati, fiind aplicate 26 amenzi contraventionale in valoare totala de 135.000 lei. Printre judetele care au aplicat aceste sanctiuni se numara: Alba, Arad, Bacau, Brasov, Buzau, Calarasi, Constanta, Dambovita, Galati, Gorj, Iasi, Mehedinti, Neamt, Olt, Satu Mare, Sibiu, Vaslui, Vrancea”.
* ANPC: 90% din totalul de 135.000 lei reprezinta amenzi aferente introducerii taxei de mentenanta
Oficialii ANPC au mai precizat ca „90% din suma de 135.000 lei reprezinta amenzi aferente taxei de mentenanta. Diferenta a insemnat amenzi date pentru: erori tehnice si erori de procesare/modificare in baza de date; facturare eronata – erori de soft recunoscute de operatorul economic; nerespectare termenul prevazut in contract (90 zile) la instalare net/telefonie; depasirea termenului repararii sau inlocuirii decodorului lasat in service de o luna”.
* RCS&RDS risca amenzi intre 2.000 si 20.000 lei daca nu restituie sumele luate ilegal
„Totodata, se dispune restituirea sumelor incasate fara temei legal si masura de notificare a consumatorilor cu privire la tariful nou introdus, cu informarea acestora asupra dreptului de reziliere a contractului in cazul in care nu sunt de acord cu acest tarif, precum si incheierea de acte aditionale pentru clientii care accepta sa plateasca respectivul tarif. Amenzile prevazute pentru aceasta abatere sunt cuprinse intre 2.000 si 20.000 lei”, se mai arata in raspunsul ANPC.

Sursa: Hotnews.ro

Aparat pentru prelucrarea tutunului confiscat de politiştii din Bacău

În urma efectuării a 13 descinderi în Bacău şi Brăila, la mai mulţi suspecţi de contrabandă cu produse accizabile sau contrafăcute (tutun), poliţiştii au depistat un utilaj pentru prelucrarea tutunului şi fabricarea ţigărilor, precum şi 625 kg. de tutun prelucrat.
Acţiunea a vizat fapte comise de către membrii unei grupări organizate formate din cetăţeni moldoveni şi români, suspectaţi că se ocupau de contrabanda cu produse accizabile sau contrafăcute (tutun), precum şi de „spălarea” fondurilor astfel obţinute, prin reinvestirea acestora în afaceri legale. Au fost efectuate 13 percheziţii, dintre care nouă percheziţii imobiliare la domiciliile sau reşedinţa mai multor persoane, cetăţeni moldoveni şi români, membri ai grupării şi patru percheziţii în locaţii unde existau indicii că erau amplasate utilaje de contrafacere a ţigărilor, precum şi produse finite accizabile (pachete ţigări de diferite mărci) şi care funcţionau ca depozite sau puncte intermediare de descărcare / încărcare a materiilor prime.
În urma acestor percheziţii a fost identificat un utilaj pentru prelucrarea tutunului şi fabricarea ţigărilor, precum şi 625 kg. de tutun prelucrat, în valoare de 216.108 lei. Utilajul depistat este cel mai complex utilaj de acest gen, identificat până în prezent în România, ce permite efectuarea unor operaţiuni de preparare/pregătire tutun (respectiv uscare şi mărunţire-tocare tutun) pentru fabricarea ţigaretelor. Trei dintre suspecţi au fost reţinuţi pe bază de ordonanţă pentru 24 de ore, urmând să fie prezentaţi instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă pentru 29 de zile, iar faţă de alte trei persoane din Republica Moldova s-a dispus punerea în urmărire internaţională, întrucât acestea se sustrag cercetărilor.