Exista viata si dupa Nokia

Plecarea gigantului finlandez de la Jucu nu este pentru clujeni un capat de tara. Presedintele Consiliului Judetean Cluj, Alin Tise a declarat in aceasta seara ca se afla in negocieri avansate cu o companie dispusa sa investeasca 30 milioane de euro in fabrica. Presupusul investitor activeaza in domeniul echipamentelor electrocasnice si mai detine patru fabrici, doua in China si cate una in Rusia si Italia. Continuă lectura „Exista viata si dupa Nokia”

Diferenta dintre un tanar si un dinozaur

Iasul si Clujul sunt doua judete mari cu destule oportunitati dar si cu multe lucruri de facut. Desi ambele au cam aceleasi obiective intr-un judet se face treaba si chiar una serioasa iar in celalalt se taie frunze la caini. Diferenta este facuta de varsta gospodarului din fruntea fiecarui judet.
La cluj, presedintele Consiliului Judetean este Alin Tise, un tanar politician de 36 ani. Nu stiam nimic despre acest om inainte de a scrie ceva dar am citit in presa clujeana despre proiectele care se deruleaza in acea zona. Aeroportul Cluj va fi dotat cu o pista noua, de 3.500 metri, lucrarile fiind estimate la 120 milioane euro, fara TVA. Banii vor proveni din alocatii ale Consiliului Judetean, surse proprii, credit furnizor si bancare. Apoi, constructia unui nou stadion de 30.000 locuri pentru pasionatii de sport din oras. Banii sunt dati de Consiliul Judetean Cluj. Acestea sunt doar doua dintre marile proiecte care au fost puse in aplicare, din care clujenii incep sa culeaga roadele.
La Iasi, presedintele Consiulului Judetean este Constantin Simirad (foto), un personaj atipic pentru politica romaneasca. La aproape 70 ani, Simirad se tine de sicane politice, mare lucru nu a facut in judet dar mai are pretentia de a candida la primarie peste doi ani.  Ca un exemplu de incapacitate ma voi referi la situatia aeroportului din Iasi. Pista are 40 ani si mai este functionala pana in 2011. Odata cu aderarea Romaniei la spatiul Schengen, in martie 2011, aeroportul risca sa fie declasificat, iar din Iasi nu va mai decola nicio cursa externa.