Dosarele X de Bucureşti: OZN-uri observate pe cerul Capitalei

În majoritatea cazurilor, bucureștenii care semnalează Obiecte Zburătoare Neidentificate nu le-au fotografiat intenționat, ci le-au observat când au descărcat pozele pe calculator. De cele mai multe ori este vorba despre iluzii optice. Sunt însă cazuri pentur care nu au fost găsite explicaţii raţionale.
Sfere luminoase care levitează în formație deasupra Bucureștiului, globuri în interiorul cărora dansează arcuri electrice, ca în cazul faimoaselor bobine Tesla, și forme ciudate a căror culoare se schimbă de la o secundă la alta, sunt câteva dintre OZN-urile care au fost observate, de-a lungul timpului, pe cerul Capitalei. Unul dintre cele mai cunoscute cazuri s-a petrecut pe 23 august 1984, deasupra aeroportului Otopeni, la sfârșitul paradei militare aeriene prilejuite de Ziua Națională a României. Atunci, pe radare și cu ochiul liber a putut fi observat un obiect cu formă ovoidală, cu o lungime de aproximativ trei metri și o lățime de cinci metri, la aproximativ 4.500 de metri. Obiectul neidentificat a oscilat ulterior, cu viteze foarte mari, între 2.000 și 10.000 de metri, dispărând în cele din urmă în Cosmos, cu o viteză de peste 1.000 de kilometri pe oră. Ofițerilor de serviciu li s-a ordonat să nu raporteze evenimentul. Și în timpul Revoluției, pe cerul Bucureștiului au fost observate lumini neidentificate de culoare roșie, iar militarii cred că prezența acestora a fost menită să inducă impresia unui atac aerian. În ultimii ani, ieftinirea tehnologiei a făcut ca telefoanele mobile cu camere foto și video și a aparatelor de fotografiat și a camerelor video să devină tot mai răspândite în rândul bucureștenilor, astfel că numărul semnalărilor de OZN-uri s-a înmulțit, povestește Paul Dorneanu, președinte al Romanian UFO Network, organizație care se ocupă cu investigarea Obiectelor Zburătoare Neidentificate.
”În 95% dintre cazuri este vorba de identificări greșite. Oamenii fotografiază sau filmează stateliți, stele sau avioane, pe care le iau drept OZN-uri. Din toate aceste identificări greșite, în majoritatea cazurilor oamenii nu fotografiază intenționat OZN-urile, ci le remarcă după ce descarcă pozele în calculatoare”, spune Dorneanu. În realitate, este vorba despre simple fenomente optice, produse de așa-zisele ”orb-uri” (insecte și particule de praf aflate în apropierea aparatelor foto, care reflectă lumina).
Un astfel de caz s-a petrecut în vara anului 2004, când deasupra aeroportului Otopeni a fost filmat un obiect luminos, aparent static, care a oscilat între culorile roșu și verde timp de 30 de minute. ”Am stabilit ulterior că a fost vorba de planeta Venus, analizând traiectoria pe orbită a planetei”, își amintește Dorneanu. O altă pistă falsă este reprezentată de așa-numitele lanterne chinezești, eliberate în aer cu ocazia unor evenimente festive și luate drept OZN-uri. S-a întâmplat în iulie 2010, când televiziunile au prezentat un filmuleț realizat de către un bucureștean, în care puteau fi observate observate opt lumini, care păreau să leviteze în formație. A fost vorba de simple lanterne chinezești (baloane cu heliu), care fuseseră lansate din zona AFI Palace cu ocazia semi-finalei Cupei Mondiale de Fotbal, s-a aflat ulterior.
Fulgerele globulare sunt confundate și ele adeseori cu OZN-urile, ele apărând cu precădere la puțin timp înainte sau după cutremure. ”Acum câțiva ani, o echipă de filmare de la Antena 1 a realizat cea mai bună înregistrare cu un fulger globular pe care am vazut-o vreodată, la nivel mondial, în timp ce se afla în fața vilei lui Gigi Becali”, spune Dorneanu.
Pe lângă puzderia de cazuri false există însă și unele relatări care ridică semne de întrebare. ”Acum ceva vreme, am primit o fotografie de la un bărbat care nu ne-a oferit detalii despre unde și când a fost făcută. Este impecabilă, nu pare să aibă niciun pixel modificat. Dacă este un trucaj făcut în Photoshop, autorul lui merită un premiu internațional”, dezvăluie Dorneanu, adăugând că lipsa de context l-a făcut să n-o dea publicității. ”O poză fără poveste nu valorează nimic și invers”, sublinază ufologul.
Deși n-a văzut cu ochii lui un OZN, singurul român care a ajuns în Cosmos, Dumitru Prunariu, a povestit că mulți prieteni de-ai săi, piloți militari, i-au povestit de-a lungul timpului astfel de întâmplări. ”N-au fost însă înregistrate oficial, întrucât decât să raportezi un fenomen pe care nu-l poţi stăpâni, mai bine nu-l înregistrezi deloc în actele oficiale”, a declarat Prunariu.
Când li se semnalează o întâlnire de gradul I (cum este numită, în limbaj de specialitate, observarea unui OZN), Dorneanu și colegii săi Romanian UFO Network investighează respectivul caz, încercând să obțină cât mai multe detalii care să confere credibilitate poveștii. Chiar dacă există mai mulți martori care susțin că au văzut un Obiect Zburător Neidentificat, fără un film sau o poză relatarea lor nu are cum să atragă interesul și să-i convingă pe sceptici de existența unor civilizații extraterestre care dă târcoale omenirii. Pe lângă Romanian UFO Network, în România mai există o organizație care se ocupă cu investigarea OZN-urilor: Asociația pentru Studiul Fenomenelor Aerospațiale Neidentificate, condusă de scriitorul Ion Holban.

Sursa: b365.realitatea.net