Cum sunt manipulati romanii?

Zilnic romanii sunt manipulati. Cei care se ocupa de diversiuni folosesc tehnici specifice pentru a distrage atentia publicului de la alte subiecte. Multi dintre romani nu constientizeaza aceste lucruri. Astazi analizam cazul ursului ucis de autoritati la Sibiu. Povestea putea sa se incheie cu happy end. Cu toate acestea ursul a fost omorat. Cum a ajuns el in mijlocul orasului? Cum a reactionat societatea dupa acest incident?

Am vazut ca s-a ajuns la proteste in unele orase. Oamenii au reactionat. Dar trebuie sa ne intrebam de ce aceeasi oameni nu au schitat vreun gest atunci cand au murit bebelusi prin spitale din cauza erorilor sistemului sanitar? Oamenii au venit la proteste cu animale de plus pe care le-au donat la orfelinate dupa incheierea lor.

Mergand pe aceasta logica daca acel urs nu era ucis, copilasii din orfelinate nu mai vedeau acele jucarii? Au ajuns animalele salbatice mai importante decat copiii? De ce in multe alte momente cand avem oameni morti din cauza unor erori ale autoritatilor statului nu avem proteste iar pentru un urs lumea se mobilizeaza exemplar?

In cartea „Tehnici de manipulare” aparuta la Editura Nemira in 1997, Bogdan Ficeac ne demosntreaza prin doua exemple cum ajungem sa fim manipulati.

Pe 4 noiembrie 1991, în New Yorker apărea o scurtă ştire: În ultimele două săptămâni, în tunelurile metroului din New York au fost ucişi un cerşetor, un lucrător de la întreţinere şi un câine. Nouăzeci de oameni au telefonat la Autoritatea de Tranzit pentru a-şi exprima îngrijorarea în legătură cu soarta câinelui, însă numai trei apeluri au fost în legătură cu lucrătorul. Nimeni nu s-a interesat de cerşetor. Ştirea ilustrează elocvent fenomenul dezumanizării. În termenii psihologiei sociale, dezumanizarea înseamnă actul de a percepe victimele ca fiinţe nonumane. Dezumanizarea slăbeşte sentimentul de respingere instinctivă a violenţei şi facilitează escalada actelor de agresiune, sub diversele lor forme.

Încă un exemplu care demonstrează că, din nefericire, fenomenul de dezumanizare nu este deloc rar. Conform articolelor apărute în presa românească, ce preluau date furnizate de Institutul Medico-Legal din Bucureşti, în timpul celor două săptămâni de viscol puternic din noiembrie 1995, circa o sută cincizeci de oameni şi-au pierdut viaţa pe străzi, în marea lor majoritate cerşetori şi cetăţeni fără locuinţe. O tragedie de proporţii, care nu a declanşat însă nici o reacţie. Oficialităţile au consemnat faptul ca pe ceva obişnuit în astfel de perioade cu vreme rea, politicienii nu i-au dat nici cea mai mică importanţă, dar cel mai îngrijorător este faptul că nici măcar opinia publică nu a reacţionat în vreun fel. Victimele au fost catalogate drept „cerşetori”, „vagabonzi”, „beţivi” ş.a.m.d., extrem de puţini fiind cei care le-au privit ca pe nişte fiinţe umane, ca pe nişte semeni, indiferent de starea lor materială, de vârstă sau de eventualele vicii, pentru care, într-o mare măsură, societatea este responsabilă. 150 oameni au murit pe străzi, în câteva zile, fără ca semenii lor să se sinchisească şi să ceară măcar construirea unui banal azil de noapte pentru adăpostirea vitregiţilor de soartă. Fenomenul dezumanizării există şi el este îngrijorător de răspândit. Însă mult mai îngrijorător este faptul că artizanii manipulării îl pot induce şi exploata la maximum, prin tehnici specifice, atunci când interesele lor o cer. Iar efectele sunt înspăimântătoare.