A mai aparut o „victima” a sistemului

ghitaPolitica mioritica este zguduita de un nou mega scandal in care este implicat deputatul Sebastian Ghita. Cred ca ati auzit de om, ala de a avut tupeu sa se lege de Iliescu dupa alegerile pierdute de Ponta anul trecut si care este considerat de multi drept o „eminenta cenusie”. Lui Ghita i s-a pus sechestru pe avere, i s-a interzis sa mearga la Parlament si sa paraseasca Ploiestiul. DNA-ul i-a adus noi acuzatii iar pe piata au aparut  stenograme in care Ghita este incriminat. Acesta se simte o victima a sistemului si este in stare sa acuze pe toata lumea. „Vor sa ma umileasca” sustine Ghita, acuzat ca a pus la bataie 350.000 euro pentru a obtine voturi in dreptul lui Victor Ponta in Republica Moldova, reiese din comunicatul DNA-ului.

În perioada 2000 – 2015, inculpatul Ghiță Sebastian Aurelian a obținut importante sume de bani în mod nelegal – prin traficarea influenței – sau aparent legal din fonduri publice, pe care le-a introdus într-un circuit financiar care nu are la bază operațiuni reale. Banii au fost “spălați” printr-o multitudine de operațiuni financiar – bancare fără justificare economică, iar ulterior, o parte din aceștia au fost folosiți în scopuri ilicite, respectiv pentru coruperea alegătorilor la alegerile parlamentare din anul 2012 si președințiale din anul 2014. Tranzacțiile financiare menționate au avut ca scop și rezultat inclusiv sustragerea de la plata către stat a unor sume de bani însemnate ca valoare, reprezentând impozit pe profit și T.V.A.
Cuantumul total al sumelor provenite din fonduri publice supuse procesului de “spălare” se ridică la valoarea de 129.343.768 lei, iar prejudiciul cauzat statului prin sustragerea de la plata impozitului pe profit și taxei pe valoare adăugată a fost stabilită la o valoare minimă de 37.720.325 lei. Probele administrate au relevat două situații relevante pentru măsurile ce vor fi dispuse.
1.În primul rând, în derularea activității infracționale de sprijinire a asocierii dintre S.C. Grossman Engineering Group S.R.L. și S.C. Euroconstruct Trading 98 S.R.L. prin exercitarea de presiuni și influențe asupra șefului Unității de Implementare a Proiectelor din cadrul S.C. Hidro Prahova S.A., inculpatul Ghiță Sebastian Aurelian s-a folosit inclusiv de funcția de deputat pe care o deține din anul 2012, în încercarea de a-l determina pe șeful U.I.P. să efectueze plăți către S.C. Grossman Engineering Group S.R.L. în condiții de nelegalitate și în contextul în care urma să încaseze, din cuantumul acestor plăți, comisionul stabilit pentru traficul de influență exercitat în favoarea agentului economic arătat.
Folosirea ascendentului conferit de funcția de demnitar – deputat în Parlamentul României, s-a materializat prin întocmirea unei solicitări înregistrată la Cabinetului Parlamentar Ghiță Sebastian Aurelian și adresată directorului S.C. Hidro Prahova S.A., persoană care avea posibilitatea să îl schimbe din funcție pe șeful U.I.P. și asupra căruia deputatul exercita, de asemenea, presiuni în același scop. Demersul s-a soldat cu înlocuirea din funcție a șefului U.I.P.

2.În al doilea rând, inculpatul Ghiță Sebastian Aurelian controlează încă, direct sau indirect (prin interpuși – 23 persoane fizice) 54 de firme pe care le-a deținut până în anul 2012. Operațiunile efectuate de inculpatul Ghiță Sebastian Aurelian, prin intermediul acestor societăți sunt incompatibile cu funcția de deputat în Parlamentul României. În acest sens stau dispozițiile Legii nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor și ale Legii nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției.
O parte din sumele de bani obținute ilicit prin trafic de influență sau devenite ilicite prin transferuri bancare efectuate pentru disimularea naturii provenienței lor și păstrate în conturile societăților controlate, au fost folosite de către Ghiță Sebastian Aurelian, la momente diferite, pentru atingerea unor scopuri personale sau de grup, economice sau politice.
Astfel, în concret, în campania electorală pentru alegerile parlamentare din anul 2012, când inculpatul Ghiță Sebastian Aurelian a candidat și a câștigat un post în Camera Deputaților, o parte din banii „ economisiți” în modalitatea arătată, în cuantum de 279.000 lei, au fost extrași și folosiți pentru achiziționarea de pe piața neagră de așa zise materiale electorale (de exemplu tigăi), ce au fost utilizate pentru a determina un număr important de persoane să îl voteze.
Pentru justificarea aparentă a cheltuielilor, au fost întocmite documente fictive prin intermediul societăților controlate de acesta.
În același registru infracțional, inculpatul Ghiță Sebastian Aurelian a conceput, inițiat și coordonat o activitate de corupere a alegătorilor din Republica Moldova, la alegerile prezidențiale din anul 2014, în scopul obținerii de voturi pentru candidatul Ponta Victor Viorel. Suma remisă de inculpat pentru influențarea opțiunilor electorale a fost în cuantum de 350.000 euro.
Inculpatului Ghiță Sebastian Aurelian i s-au adus la cunoștință calitatea procesuală de inculpat și noile acuzații, conformitate cu art. 309 din Codul de procedură penală.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s