Sistemul care-ti stoarce viata

Ora 8 dimineata. Pe holurile unui spital cu renume din Romania misuna oamenii in toate partile. Un miros de mancare gatita pentru zilieri si medicamente, te doboara de la intrare. Ai impresia ca microbii colcaie in toate colturile si se urca pe tine. Cu timpul te obisnuiesti cu senzatia dar dorinta de a iesi mai repede din spital te calauzeste inca de la inceput. Revin dupa ani de zile in aceasta institutie medicala cu linistea pe care o confera numele spitalului si calitatea doctorilor. Nimic nu mi se pare schimbat in bine, ba din contra, seamana cu un spital de campanie din Afganistan. In fine, cu bunica dupa mine incerc sa ajung mai repede in fata usii doctorului la care facusem o programare pentru o consultatie avizata. Era timpul ca nepotul sa intoarce serviciile celei care l-a crescut, in lipsa parintilor ocupati cu munca. La ce puhoi de lume am intalnit pe holurile spitalului nu ma asteptam sa scap cu bunica repede. Dar, inarmat cu doza de rabdare am inceput sa efectuez un planton in toata regula in fata usii doctorului. Alaturi de mine si bunica, alti 50 pacienti cu diverse afectiuni. Usor usor, ora de programare s-a decalat, asistentele, dragute la prima vedere isi bagau cunostintele in fata, spre indignarea celorlalti. Imi intreb bunica de 83 ani daca mai poate sta in picioare si cu o doza de optimism primesc un raspuns pozitiv. Dupa mai bine de un ceas, in fata usii medicului specialist asteptau aceeasi oameni. Batrani din alte zone, treziti la 4 dimineata pentru a ajunge la timp in marele oras, tineri adolescenti dar si oameni din campul muncii aveau privirile atintite pe clanta usii doctorului. Din cate un colt al incaperii se auzea cate un oftat. Cele 10 scaune puse la dispozitie cu “generozitate” erau vanate ca “prima bugetara de Paste”. Nimeni nu cedeaza dar nici un inainteaza. Dupa mai bine de 2 ore de asteptat, cedez. Sunt tanar si simt ca trece viata pe langa mine. Nu-mi permit sa pierd ore asteptand un smecher imbracat in halat alb care imparte “sanatate cu pipeta”. “Plin de amabilitate” impart telefoane in stanga si in dreapta pentru a deschide mai repede usa doctorului. Dupa 5 minute de la un telefon bine plasat, o asistenta binevoitoare ii striga numele bunicii mele. In cabinet, doctorul apostrofeaza: “Ce dom’le trebuia sa dai telefoane ca sa intri la mine?”. In gand imi zic “da, dom’le astea sunt vremurile, decat sa stau de prost la usa ta mai bine ma adaptez din mers”. Dupa 10 minute se incheie toata consultatia. Nu a fost mare lucru dar am fost nevoit sa apelez la cunostinte pentru o banala consultatie intr-un spital de stat. Cam asa merg lucrurile in Romania iar unii medici sustin ca avem unul dintre cele mai bune sisteme medicale din Europa. Ce vorbiti, domnilor? Pe ce lume traiti?