A aparut specia lupilor moralisti

nicolae vacaroiuDe cateva zile presa din Romania analizeaza declaratiile lui Nicolae Vacaroiu, fostul prim ministru al Romaniei, rasplatit de prieteni pentru ‘meritele deosebite fata de partid si tara’ cu un post caldut de presedinte al Curtii de Conturi. Ajuns la venerabila varsta de 70 ani, Vacaroiu vorbeste ca un adevarat intelept si guru al neamului romanesc. Cea mai importanta declaratie data presei in ultimii ani a fost aceasta: “Nu vrem sa recunoastem ca, din pacate, privatizarile au fost in proportie de 80% un esec. Dupa cum nu vrem sa recunoaştem ca, iata, vindem actiuni de la companii strategice, in perioada de criza, in contextul in care capital autohton nu exista. Nu vrem sa recunoastem ca aveam prea putine solutii de dezvoltare cu care sa ne laudam astazi. Totul e impus de-afara. Fond Monetar, cu restrictii bugetare, de natură salariala…Din pacate, trebuie sa recunoastem că am distrus mult, mult mai mult decat era necesar. Astazi ar fi trebuit sa vorbim despre o Romanie cu un PIB de cel putin de trei ori mai mare decat cel de astazi. Pur şi simplu, au disparut industrii care au fost competitive dintotdeauna, cu exporturi de peste 80-90% in zona vestica. Cu prea mare usurinta, incepand din 90 încoace am acceptat prea multe sfaturi de afara, spre binele nostru si binele a dus la situaţia de astazi a Romaniei”, a declarat Vacaroiu zilele trecute, la aniversarea a 100 de ani de la infiintarea Academiei de Studii Economice.
Pai tataie, ce sa zic, ai devenit senil ori te acuzi singur? Cine a dat drumul privatizarilor si cate privatizari pe genunchi s-au facut pe vremea matale? Nu te-a durut gura cand ai scos perlele astea? Ai preluat modelul prietenului Iliescu care si acum incearca sa le explice romanilor ca a fost Revolutie in 1989?
Cireasa de pe tort a fost pusa de Radu Sarbu, editorialist la Bursa, „Ziarul Oamenilor de Afaceri”. Cine nu-si reaminteste de Radu Sarbu, trebuie sa le spun ca e fostul presedinte al Fondul Proprietatii de Stat pe vremea CDR sau mai bine zis in mandatul lui Emil Constantinescu. Sarbu, care a dat regulat cu subsemnatul la DNA in diverse dosare, scrie in editorialul sau ca:

În timpul guvernării văcăroide:

– S-a furat tot ce s-a putut: comerţul exterior, băncile, fondurile mutuale şi au fost căpuşate întreprinderile din toate sferele economiei şi bugetul de stat. Prima metodă de privatizare folosită în România a fost privatizarea prin furt.
– Au fost aduse sub pragul rentabilităţii sute de societăţi comerciale din ramurile industriei şi serviciilor. În loc să se înceapă cu privatizarea întreprinderilor rentabile, iar cu banii obţinuţi să se restructureze şi să se retehnologizeze celelalte, pentru o privatizare ulterioară, s-a preferat o politică prin care toate întreprinderile au fost coborâte la cel mai mic numitor comun. Metoda prin care s-a reuşit această „performanţă” a fost cea a subvenţionării. În perioada 1992-1996, s-au alocat întreprinderilor cu pierderi „fonduri de restructurare” mai mari decât sumele încasate din privatizare, diferenţa fiind acoperită din dividendele companiilor profitabile.
– Economia naţională a funcţionat pe principiul vaselor comunicante: profiturile companiilor rentabile au fost folosite pentru acoperirea pierderilor celor nerentabile (mineritul, siderurgia, industria de armament, agricultura de stat), cărora li s-a prelungit agonia. De salvat, nu au fost salvate, căci se ştie: boala lungă, moarte sigură, dar s-au înecat şi cele profitabile.
– S-a preferat privatizarea populistă, în favoarea asociaţiilor salariaţilor, adică un fel de cooperativizare: aproape 1900 de societăţi comerciale au fost vândute PAS-urilor, care în marea majoritate a cazurilor nu au fost capabile să le menţină competitivitatea şi fie le-au falimentat, fie au pierdut controlul.
– Numai 11 contracte de privatizare, însumând 36 milioane dolari, s-au încheiat cu investitori străini, ceea ce spune totul despre imaginea României lui Iliescu şi Văcăroiu în mediile de afaceri internaţionale. Investiţiile străine erau necesare nu numai pentru infuzia de capital şi devize, ci, la fel de important, pentru implementarea unui nou tip de cultură organizaţională şi managerială.
– Au fost falimentate toate întreprinderile agricole de stat, toate combinatele avicole şi de creştere a porcilor şi majoritatea comcerealurilor, prin limitarea de către guvern a preţurilor de vânzare a produselor lor, în timp ce preţurile la care se aprovizionau au fost lăsate libere. În acelaşi timp, Banca Agricolă a fost obligată să le finanţeze, fiind împinsă la un activ net contabil negativ.
– Băncile de stat, mai ales BANCOREX, au fost jefuite de clientela securisto-politică, din ele volatilizându-se mai mult de 4 miliarde dolari. Singura soluţie pentru recapitalizarea lor a fost privatizarea, iar acum ne văităm că le-am înstrăinat…
– S-au „topit” rezervele valutare ale României, guvernul Văcăroiu lăsând, la plecare, mai nimic: 565 milioane dolari în rezerva BNR, după patru ani, în care indicele inflaţiei s-a situat între 295% şi 59%. Din această cauză, guvernarea CDR a început cu o prăbuşire a cursului leu/dolar şi cu un nou puseu inflaţionist.

Si acum ce mai urmeaza? Sa-l vedem pe Adrian Nastase in rolul de prim ministru?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s