Kazahstanul, noua vedetă a lumii petroliere

Fostul stat sovietic ar putea deveni unul dintre principalii cinci producători petrolieri din lume în următorii zece ani. Producţia de petrol a Kazahstanului s-a dublat în ultimul deceniui. Specialiştii spun că această tendinţă va continua, iar ţara va ajunge unul dintre liderii mondiali în domeniu. Dezvoltarea la capacitate maximă a principalelor câmpuri petrolifere din Kazahstan ar propulsa ţara pe un loc fruntaş în topul producătorilor mondiali de petrol, cred specialiştii de la Administraţia Informaţiilor din Energie din Statele Unite ale Americii (EIA).

Produsul Intern Brut pe cap de locuitor din Kazahstan a ajuns, anul trecut, la peste 9.000 de dolari, de la 700 de dolari în urmă cu 20 de ani. În ultimii zece ani, producţia de petrol a statului s-a dublat, ajungând la 78 de milioane de tone în 2009 (faţă de 35,3 milioane de tone în 2000). Fenomenul se va repeta şi în următorul deceniu, iar producţia statului se va dubla până în 2019, potrivit analizelor EIA publicate recent.

În prezent, dintre fostele ţări sovietice, numai Rusia depăşeşte Kazahstanul în ceea ce priveşte producţia de petrol. Giganţii energetici mondiali par să fie de aceeaşi părere. ExxonMobil (cea mai mare companie din lume), Chevron şi Conoco, lideri pe piaţa producţiei de petrol, au deja investiţii în Kazahstan. Chevron a anunţat, la începutul acestei luni, că producţia înregistrată de comapnia Tengizchevroil (proiectul său în Kazahstan şi cel mai mare producător din ţară) s-a ridicat, în 2010, la 25,9 milioane de tone, cu 3,4 milioane de tone peste cea din 2009.

Mai mult, 20% din producţia de petrol a statului se află sub controlul Chinei, a declarat Kairat Kelimbetov, CEO al fondului suveran Samruk-Kazyna din Kazahstan, într-un interviu pentru CNBC. Rezervele dovedite de ţiţei ale kazahilor se ridică la 5.300 de milioane de tone, reprezentând 3% din totalul mondial.

CUM VA ARĂTA TOPUL ÎN 2020
La începutul acestui an, preşedintele venezuelean Hugo Chavez a declarat că statul pe care îl conduce a depăşit Arabia Saudită, ţara cu cele mai mari rezerve de petrol din lume. Potrivit acestuia, zăcămintele dovedite de ţiţei ale Venezuelei se ridicau, la sfârşitul lui 2010, la peste 40.000 de milioane de tone. Însă tot rezervele din Rusia sunt cele care stârnesc conflicte la nivel mondial. În ianuarie, gigantul britanic BP a semnat un acord cu Rosneft pentru a obţine accesul în zona arctică a Rusiei, una dintre ultimele regiuni ale cărei zăcăminte de ţiţei nu au fost explorate. Proiectul a fost blocat la numai câteva zile de partenerii ruşi ai BP (grupul AAR), care susţin că trebuiau incluşi în acord.

Principalii producători mondiali de petrol

Ţara      Producţia*

1. Rusia     494,2
2. Arabia Saudită 459,5
3. SUA 325,3
4. Iran 202,4
5. China 189
6. Canada 155,7
7. Mexic 147,5
8. Venezuela 124,8
9. Irak m121,8
10. Kuweit 121,3

*milioane de tone, în 2009

Ţările cu cele mai mari rezerve dovedite de ţiţei din lume

Ţara        Rezerve dovedite*

1. Arabia Saudită 36.300
2. Venezuela 24.800
3. Iran 18.900
4. Irak 15.500
5. Kuweit 14.000
6. Emiratele Arabe Unite       13.000
7. Rusia 10.200
8. Libia 5.800
9. Kazahstan 5.300
10. Canada 5.200

*milioane de tone

Sursa: Adevarul

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s