Cand rostesti numele lui Petru Ciorba inevitabil te duce gandul la culturism si medalii de aur. Putini oameni de pe planeta se pot lauda cu performantele sale, de 34 ori campion national al Romaniei, medaliat la campionatele Europene si de doua ori campion mondial. Apreciat la unison de practicantii de culturism, Petru Ciorba este un model de longevitate. In prezent, ieseanul nostru este vicepresedinte al Federatiei Romane de culturism, antrenor si maestru emerit al sportului. Toate aceste distinctii nu l-au schimbat pe omul Petru Ciorba ce ramane o prezenta discreta in discordanta cu vremurile pe care le traim. Dupa o discutie cu Petru Ciorba nici nu-ti dai seama ca vorbesti cu un dublu campion mondial. Modest din fire ieseanul se dedica trup si suflet antrenoratului. Petru Ciorba incearca acum sa modeleze alte caractere pentru a-i calca pe urme.
„Acest sport trebuie sa fie o autodisciplina de fier. Fiind un sport individual daca nu muncesti nu ai un mod de viata corespunzator” spune Petru Ciorba.
Petru Ciorba considera ca locul 2 in sport nu exista. De aceea, fiecare clasare pe podium nu a contat pentru iesean. Si totusi, medaliile s-au adunat rand pe rand in dreptul sportivului. „Pentru mine, fiecare concurs pe care l-am castigat a fost o performanta. Totusi marea performanta, am obtinut-o in 2006 cand am reusit sa castig si titlul de campion mondial absolut. Anul 2003, in Insulele Canare am iesit vicecampion mondial, in 2004 la Praga, am iesit vicecampion mondial, in 2005 la Budapesta am luat medalia de bronz, la mondiale in 2006 am reusit sa obtin titlul mondial absolut si in continuare sunt singurul culturist roman la masculin, care detine titlul mondial absolut” spune Petru Ciorba.
Petru Ciorba a fost inspirat in cariera de „leul Libanului” sau Samir Bannout. Dupa performantele obtinute in culturism, Bannout a fost inclus in „Hall of Fame.” „Nu cred ca exista sportiv care sa nu aiba un idol si eu am avut un idol la un moment dat, este vorba de libanezul Samir Bannout. Ceea ce imi placea la acest om era ca in 1983 a iesit mister Olimpia si poza incercand sa arate mai multi muschi decat avea in realitate” imi spune Petru Ciorba.
Cum arata o zi din viata lui Petru Ciorba?
„E o zi ca un om normal. Difera doar perioada in care intru in sala de antrenament. In rest, acelasi program, mananc de 3 ori pe zi, 3 mese principale plus inca 3 gustari si chiar si la acest moment la care nu mai concurez la amatori dupa ce am obtinut maximum posibil urmatorul pas este trecerea la profesionisti” sustine ieseanul.
Cum la profesionism cheltuielile sunt mari Petru Ciorba s-a dedicat antrenoratului. Ieseanul putea sa ramana in strainatate dar a preferat sa revina mereu acasa unde nu este apreciat asa cum ar trebui. Petru Ciorba inca nu este cetatean de onoare al Iasului in ciuda valorii mondiale demonstrate in concursuri.
„Afara am iesit de foarte multe ori dar nu sunt eu genul. Cel mai mult am stat 3 luni si deja mi se parea ca sunt de forte mult timp in afara si de abia asteptam sa ma intorc. Sincer sa va spun daca ar fi sa judec dupa rezultatele pe care le-am scos si dupa cate mi s-au promis nu cred ca am fost destul de apreciat” spune Ciorba.
Dupa o viata sportiva la cel mai inalt nivel Petru Ciorba se lupta acum, din calitate de oficial al Federatiei Romane de culturism impotriva folosirii steroizilor.
„Pe plan mondial e o lupta continua pentru folosirea de astfel de stimulente. In cazul in care sportivii sunt prinsi pozitiv sanctiunile sunt drastice la prima abatere e vorba de un an de suspendare, la urmatoarea abatere de suspendare pe viata. Eu fiind acuma si vicepresedintele Federatiei Romane de Culturism trebuie sa lupt pentru astfel de practici deci e un subiect tabu” completeaza Petru Ciorba.
La aproape 52 ani, Petru Ciorba ramane pentru multi, cel mai bun culturist roman din istorie. Daca strainii stiu sa-l aprecieze Iasul si romanii ar trebui sa faca mai multe pentru marele campion.
Iaşul… Paşcanul… Bucureştul… Ploieştul… Topolovenul… Buştenul… Piteştul… Oneştul… Mărăşeştul… Vasluul… Morenul… Tecucul… Dorohoul…
Sunt corecte ambele forme Iasul si Iasiul. Moldovenii folosesc Iasul, ceilalti Iasiul. Mai intereseaza-te!