Un jandarm a găsit un diplomat cu 50.000 de euro şi l-a restituit proprietarului

Plutonierul Aurel Trăistaru, în vârstă de 35 de ani, a restuit bunurile proprietarului, iar pentru gestul său va primi un înscris de onoare. El lucrează în Jandarmerie de aproape 11 ani şi are doi copii.
„Era seară, eram în faţa blocului şi am zărit un diplomat şi o plasă. Erau lângă maşina mea şi mi-am dat seama imediat că cineva le uitase. Am coborât în faţa blocului şi l-am întâlnit pe proprietar. Este administratorul unei firme de la noi din bloc şi se întorsese să-şi caute bunurile. I-am spus că le-am găsit şi i le-am înapoiat. Atunci, omul mi-a mulţumit, mi-a strâns mâna şi mi-a zis: «Bine că le-aţi găsit, pentru că am în diplomat câteva zeci de mii de euro». Apoi a plecat. I-am înmânat banii fără niciun resentiment şi aş face mereu la fel”, a spus astăzi Aurel Trăistaru, citat de Agerpres.
Jandarmul a primit din partea proprietarului celor 50.000 de euro o scrisoare de mulţumire.

Portofelul de un miliard de lei
Nu este pentru prima oară când presa relatează despre simţul civic al oamenilor legii. În anul 2006, doi poliţişti comunitari din Vaslui au găsit un portofel în care se aflau carduri bancare cu 1,2 miliarde de lei vechi. În portofel se afla şi o hârtie pe care erau notate PIN-urile celor două conturi.
Poliţiştii au înapoiat portofelul proprietarului. Era vorba despre o femeie care tocmai vânduse un apartament, iar banii reprezentau contravaloarea imobilului. Doi ani mai târziu, o femeie din Galaţi a găsit pe stradă o sacoşă în care se aflau 1.350 de lei. Banii aparţineau unei pensionare care se afla în Galaţi cu treburi, când a pierdut sacoşa cu mica avere.

Sursa: evz.ro

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s