Băsescu: România a ieşit din zona riscului de derapaj economic

Într-o declaraţie cu ocazia încheierii evaluării comisiei FMI şi CE, preşedintele Traian Băsescu a declarat că ţara noastră a ieşit din zona riscului de derapaj economic.”Urmează etapa de consolidare şi prefigurare a creşterii economice viitoare”, a adăugat şeful statului într-o declaraţie de la palatul Cotroceni. Totodată, preşedintele a spus că nu mai este nevoie de ultima tranşă din acordul de împrumut de 20 de miliarde de euro de la FMI, Comisia Europeană şi Banca Mondială, deoarece rezervele Băncii Naţionale sunt suficiente. „Nu mai tragem ultima tranşă de la Fondul Monetar Internaţional, dar o tragem pe cea de la Uniunea Europeană, necesară pentru acoperirea deficitului bugetului de stat”, a spus Băsescu.
Băsescu a vorbit şi despre noul acord încheiat cu Fondul Monetar Internaţional, unul de tip preventiv. Potrivit preşedintelui, acest acord are ca obiectiv consolidarea macroeconomică. Noul acord cu FMI ar putea fi încheiat în luna martie şi va avea o durată de doi ani. Acordul nu va implica finanţare, şeful statului menţionând că Fondul şi UE vor ţine la dispoziţia României banii, respectiv 5 miliarde de euro (3.6 miliarde de la FMI, 1,4 miliarde de la CE) .
Noul acord se datorează riscurilor la care este supusă România, din punct de vedere economic. În primul rând, Traian Băsescu a specificat că riscul regiunii este unul încă ridicat. În al doilea rând, riscul politic este mare, preşedintele făcând referire la alegerile politice: „orice partid care intenţionează să păcălească electoratul cu populisme şi promisiuni, va fi catalogat drept mincinos”. El a făcut apel şi la colaborarea tuturor partidelor şi tuturor oamenilor politici pentru susţinerea creşterii macroeconomice. Traian Băsescu a afirmat că, de acum înainte, România nu va mai merge pe politici de creştere economică nesustenabile, bazate pe speculă, ci dezvoltarea va fi bazată pe proiecte.
Pentru o creştere economică sustenabilă, şeful statului a subliniat că trebuie făcute reforme în transport, sectorul energetic, sănătate şi justiţie. Economia României ar trebui, conform acordului, să ajungă de la un deficit bugetar de 4,5 % în prezent, la 3% până în 2012.
În ceea ce priveşte măsurile de disponibilizare, Traian Băsescu a declarat că vor fi continuate „ajustările”, deoarece există un „un excedent de cheltuieli de personal”. Pentru cea de a şaptea evaluare a acordului stand-by, o misiune FMI – CE se află în ţară. Aceasta analizează îndeplinirea obiectivelor stabilite pentru ultimul trimestru din 2010. Misiunea se încheie marţi, 8 februarie.

Sursa: Romania Libera

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s