Din ciclul privatizarilor de „succes” ale Romaniei

Combinatul de Oţeluri Speciale Târgovişte este dezmembrat şi dus în Rusia.Echipamentele componente ale Secţiei Blocuri şi Bare au fost deja transferate peste graniţă. Sindicaliştii susţin că mutarea utilajelor este o măsură care pune în pericol chiar şi securitatea naţională a României, fiindcă statul va fi nevoit să cumpere oţeluri speciale din străinătate. Oraşul Târgovişte rămâne fără cel mai de preţ simbol economic al său – Combinatul de Oţeluri Speciale. Ruşii de la MECHEL GROUP STEEL, care au cumpărat unitatea în anul 2002, au transferat în ţara lor echipamentele componente ale Secţiei Blocuri şi Bare, iar acum se pregătesc să “îngroape” definitiv şi irevocabil producţia de oţeluri speciale forjate. Practic, este pusă în primejdie chiar securitatea naţională! Mihai Toma, liderul Sindicatului Liber Independent COS Târgovişte, susţine că statul român va fi nevoit să cumpere de la alţii şi pe bani grei oţelurile speciale, fiindcă utilajele de la Târgovişte au ajuns în Federaţia Rusă.
“O parte a plecat de anul trecut, din august. Este vorba despre două maşini de forjat radial. Acum, se transmit alte două utilaje. O presă de 1600 tone-forţă şi încă o maşină de forjat radial. Celelalte echipamente se vând. Fie la fier vechi, fie tot către Mechel”, declară Mihai Toma.

Notificare de concediere pentru 70 de persoane
Liderul Sindicatului Liber Independent spune că în unitate este tensiune. “Oamenii se tem pentru locurile lor de muncă. S-a închis deja de anul trecut Laminorul Grosisor şi au plecat acasă 200 de salariaţi. Acum, s-a pus lacăt pe Forjă. Momentan, cei 60 de oameni au fost redistribuiţi în alte secţii. Cei care nu acceptă vor fi daţi afară. Avem şi o notificare de concediere colectivă pentru 70 de oameni”, afirmă Mihai Toma.
Sindicaliştii l-au anunţat pe premierul Emil Boc cu privire la transferul de utileje strategice de la Mechel, dar nu s-a întâmplat nimic. Obligaţiile asumate prin contractul de privatizare au fost valabile doar cinci ani.
“Nu mai avem cum să intervenim. Ruşii sunt proprietari şi fac ce vor în ograda lor. Nouă nu ne-a rămas decât să ne interesăm de soarta oamenilor, care îşi pierd locurile de muncă”, precizează Gheorghe Dincă, secretar general al Confederaţiei Naţionale Sindicale “Cartel Alfa” – Filiala Dâmboviţa.

Sursa: adevarul.ro

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s