Ce impozite plătim în 2011 pe casă şi maşină

Taxele locale sunt, în mare, neschimbate. În Bucureşti, proprietarii mai multor case vor da mai mulţi bani, iar maşinile electrice au impozit redus.
Impozitele pe care românii trebuie să le achite în acest an pentru casă şi maşină au rămas neschimbate faţă de anul trecut. Cu mici excepţii, a scăpat de creşteri şi cea mai mare parte a listei taxelor şi impozitelor locale. Printre birurile mărite de primării în acest an se numără cele pentru maşinile cu capacitate cilindrică de peste 2.000 de centimetri cubi, unde valoarea impozitului s-a dublat în oraşe precum Bucureşti şi Cluj-Napoca, sau taxa pentru locurile de veci din Iaşi. În Capitală, „principalele impozite şi taxe locale pentru anul 2011 au rămas la acelaşi nivel cu cel al anului 2010”, ne-au spus reprezentanţii Primăriei Sectorului 1. Potrivit acestora, taxa pentru o Dacie Logan cu o capacitate cilindrică de 1.598 cmc este de 64 de lei, valoare neschimbată faţă de cea plătită de bucureşteni anul trecut.
Posesorii de autoturisme cu o capacitate cilindrică ce depăşeşte 2.000 de centimetri cubi vor suporta taxe duble. Spre exemplu, impozitul pentru autoturismele cu o capacitate cilindrică între 2.001 şi 2.600 cmc creşte de la 36 lei anul trecut până la 72 lei în 2011. Spre deosebire de aceştia, puţinii proprietari de maşini „verzi” sunt încurajaţi de autorităţile locale prin impozite la jumătate faţă de cele de anul trecut. La sfârşitul anului trecut, pe străzile Bucureştiului circulau 460 de maşini hibrid sau electrice din totalul de circa 1,8 milioane de autoturisme.

Impozitul pe casă creşte pentru cei cu averi mari
Veşti proaste pentru bucureştenii care au mai multe apartamente. Ei vor plăti, în acest an, impozite mai mari începând cu cea de-a doua locuinţă, după cum au hotărât guvernanţii anul trecut. Pentru a doua casă impozitul creşte cu 65% faţă de nivelul de bază, după o taxă suplimentară de 15%, în 2010. A treia locuinţă va fi suprataxată cu 150%, faţă de 50% anul trecut. Iar cei care au cinci case şi peste vor plăti un impozit cu 300% mai mare pentru restul imobilelor. Persoanele care au în posesie o singură locuinţă nu au de ce să-şi facă probleme, deoarece impozitul nu se modifică. De exemplu, pentru un apartament cu două camere în suprafaţă de 47 mp, situat pe bd. Ion Mihalache, considerat zonă semicentrală, valoarea impozitului este de 94 lei. Reprezentanţii Primăriei Sectorului 1 precizează că şi la calculul impozitului pe clădiri se au în vedere mai multe elemente printre care zona în care se află clădirea, suprafaţa imobilului, anul construcţiei materialele din care este construit şi instalaţiile cu care este echipat.

Trei luni de reduceri
Bucureştenii care plătesc integral impozitul pe clădiri, terenuri şi maşini până la 31 martie 2011, beneficiază de o reducere de 10%. Dacă impozitele şi taxele locale pe 2011 nu sunt plătite anticipat, acestea pot fi plătite în două tranşe egale, la termenele scadente de 31 martie şi 30 septembrie, susţin oficialii Primăriei Sectorului 1. Ei au precizat că locuitorii sectorului îşi pot plăti taxele prin diverse modalităţi: cu numerar, prin internet banking, cu cardul, prin ordin de plată sau prin mandat poştal.

Sursa: Capital.ro

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s