Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Gorj a anunţat, miercuri, că a primit notificări din partea Societăţii Naţionale a Lignitului Oltenia (SNLO) şi complexurilor energetice Rovinari, Turceni şi Craiova, care vor disponibiliza, începând cu 1 martie, peste 2.100 de persoane.
Potrivit purtătorului de cuvânt al AJOFM Gorj, Ana-Maria Niculescu, reprezentanţii Societăţii Naţionale a Lignitului Oltenia, Complexului Energetic Rovinari, CE Turceni şi CE Craiova au trimis notificări la şomaj, anunţând următoarele concedieri. Potrivit notificărilor, cele mai multe persoane vor pleca de la SNLO, astfel că de aici vor fi concediaţi 920 de salariaţi.
„Am primit notificări privind un număr total de 2.132 de persoane care urmează să fie disponibilizate de la unităţile miniere din Gorj şi Dolj. De la SNLO vor pleca 920 de persoane, de la Complexul Energetic (CE) Rovinari 448, de la CE Turceni 484, iar de la CE Craiova vor pleca 280 de persoane. Este vorba de un program de disponibilizări derulat între anii 2011-2013, perioadă în care urmează să fie disponibilizaţi patru mii de angajaţi de la cele patru unităţi. Pentru anul în curs vor fi disponibilizaţi doar aceşti 2.132 de salariaţi, urmând ca desfacerea contractului de muncă să aibă loc începând cu 1 martie”, a declarat Ana-Maria Niculescu, purtătorul de cuvânt al AJOFM Gorj.
Notificările privind disponibilizările celor peste 2.100 de persoane din cadrul celor patru unităţi vin la doar două zile după ce ministrul Economiei, Ion Ariton, a semnat un protocol cu preşedintele Federaţiei Naţionale Mine Energie (FNME), Marin Condescu. Protocolul în 10 puncte prevede, printre altele, şi evitarea disponibilizărilor din minerit şi energie. Marin Condescu a propus şi a obţinut în urma semnării protocolului ca minerii care au 35 de ani stagiul complet de cotizare şi vârsta de 55 ani să fie menţinuţi pentru o perioadă de doi ani cu 75% din salariu plus 25% sporul de vechime, perioadă după care vor ieşi la pensie. Marin Condescu nu a putut fi contactat, cel care a oferit un punct de vedere fiind sindicalistul Viorel Temelescu, vicepreşedintele Uniunii Sindicatelor Miniere din Oltenia (USMO).
„Cred că le-au fost communicate cifrele vechi ale programului de restructurare, aşa o fi procedura. După cum ştiţi, după semnarea protocolului, nu vor mai fi disponibilizări. Sunt cifre sintetice, nu-mi dau seama sau poate sunt cifre estimative ale celor care vor intra în concediile de aşteptare”, a spus Temelescu. Constantin Mitrescu, purtătorul de cuvânt al Federaţiei Naţionale Mine Energie, susţine că nu este în interesul societăţilor din minerit şi sistemul energetic să disponibilizeze personal. Potrivit contractului colectiv de muncă semnat între administraţia şi sindicatele din minerit şi energie, în cazul în care va fi disponibilizat, fiecare ortac va primi salarii compensatorii de peste 90.000 de lei. „Noi chiar acum suntem în negocieri cu sindicatele. Căutăm soluţii pentru reducerea cheltuielilor cu munca. Noi încă negociem. Cifrele acelea de la AJOFM sunt provizorii. Noi vorbim de concediile acelea de aşteptare. O parte dintre mineri se vor afla la dispoziţia statului. Noi am trimis cifrele pentru că aşa e procedura”, a declarat Daniel Burlan, directorul SNLO.
Sursa:editie.ro