Michael Douglas s-a vindecat de cancer

Actorul american Michael Douglas, în vârstă de 66 de ani, a anunţat într-un interviu televizat, acordat postului american NBC, că a învins cancerul de gât cu care a fost diagnosticat în august 2010. În acest interviu, care va fi difuzat, marţi, actorul din „Basic Instinct” a declarat: „Ţinând cont de faptul că tumoarea a dispărut şi în funcţie de ceea ce ştiu deja despre acest fel de cancer, este probabil să fi învins boala”. Starul american a precizat însă că trebuie să facă teste în fiecare lună, pentru a se asigura că vindecarea sa este completă. „Tatăl meu (actorul Kirk Douglas) are 94 de ani. Mă simt încrezător în genele mele”, a declarat Michael Douglas. „Însă am intrat în mod clar în a treia etapă a vieţii mele. Sunt mai conştient acum de timpul care mi-a mai rămas de trăit şi de felul în care vreau să mi-l petrec”, a adăugat actorul american.
Mărturisind că mănâncă „precum un căpcăun” pentru a recupera cele 15 kilograme pierdute în timpul terapiei, soţul actriţei Catherine Zeta-Jones a declarat, totodată, că felul în care se gândeşte la persoanele care-i sunt apropiate s-a schimbat odată cu apariţia bolii.
„Dintr-o dată, afecţiunea familiei, a prietenilor, a fanilor m-au impresionat într-un mod extrem de profund, pe care nu aş fi putut să mi-l imaginez în trecut. Iar acest lucru m-a făcut să conştientizez mai bine valoarea şi importanţa familiei şi a prietenilor”, a declarat starul american.
Unul dintre actorii de prim rang de la Hollywood şi fiu al unui alt actor de legendă, Kirk Douglas, Michael Douglas a jucat în 40 de lungmetraje, din toate genurile, remarcându-se în „Atracţie fatală” (1987), „Instinct primar” (1992), „Cădere liberă” (1993), „Hărţuire sexuală” (1994), „Jocul” (1997), „Trafic” (2000). Cel mai recent film în care apare actorul este „Wall Street: Banii sunt făcuţi să circule”, de Oliver Stone, lansat în toamna anului trecut, în care Douglas a interpretat din nou rolul magnatului Gordon Gekko din pelicula „Wall Street” (1987), semnată de acelaşi regizor.

Sursa: Mediafax

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s