Controversatul presedinte s-a implicat in campania electorala a partidului sau ce detine 137 locuri in Parlament din 167. Desi se proclama un sustinator al celor saraci, Chavez si-a mai pierdut din popularitate chiar si in randul lor. Venezuela are una dintre cele mai mari rate ale criminalitatii din America Latina iar economia de abia acum incepe sa dea semnale ca ar iesi din recesiune. La aceste probleme se adauga cele de infrastructura si intreruperile dese de energie electrica, care au adus populatia la limita rabdarii. Desi miza alegerilor isi pune amprenta pe actiunile regimului de la Caracas, Hugo Chavez pare mai interesat in aceasta perioada de gasirea hackerului care i-a atacat contul de pe Twitter. Cel putin trei posturi pe contul lui Hugo Chavez nu au fost scrise de presedintele Venezuelei, asa ca s-a deschis o ancheta. Ambasada Venezuelei din Statele Unite a cerut celor de la Twitter o investigatie pentru a fi gasit vinovatul.