Căminele studenteşti din Capitală au, la începerea anului universitar 2010-2011, un deficit de aproape 30.000 de locuri, în vreme ce căminele din Iaşi şi Timişoara au deficite de 20.000, respectiv 10.000 de locuri, potrivit unui raport al Uniunii Naţionale a Studenţilor (UNSR), relatează Mediafax.
Raportul a fost făcut pe baza datelor privind situaţia locurilor de cazare pentru studenţi din căminele a 19 universităţi din zece centre universitare. Capitala are cea mai mare capacitate de cazare, cu şapte campusuri (cel mai mare fiind Regia, cu 27 de cămine), urmată de Iaşi (patru campusuri, cel mai mare având 27 de camine) şi Timişoara (două campusuri a câte 25, respectiv 13 cămine). Cu toate acestea, centrele universitare mari din ţară se confruntă, la începerea noului an universitar, cu un important deficit al locurilor de cazare. O situaţie mai bună se înregistrează în centrele universitare mici, precum cele din Craiova, Bacău, Târgu Jiu, Petroşani, Reşiţa, Ploieşti sau Galaţi.
Sursa: Mediafax