Peste 100.000 de turişti, inclusiv români, afectaţi de greva transportatorilor rutieri greci

Peste 100.000 de turişti străini, inclusiv români, sunt blocaţi în nordul Greciei din cauza grevei proprietarilor de camioane. Directorii hotelurilor susţin că greva afectează turismul din nordul Greciei, pentru că sute de mii de turişti din România, Bulgaria, Serbia şi Macedonia, precum şi turişti greci sunt obligaţi să îşi prelungească vacanţele pentru că nu pot alimenta cu carburant. Potrivit agenţiilor de turism, imaginea Greciei are de suferit, aproximativ zece la sută din pachetele cu transport propriu fiind anulate în ultimele două zile. Joi, guvernul grec a luat decizia mobilizării civice a şoferilor de cisterne, pentru a-i forţa în acest fel să pună capăt grevei care afectează staţiile de alimentare cu combustibili auto. După eşecul negocierilor dintre guvern şi reprezentanţii firmelor de transport combustibil, premierul Georgios Papandreou a semnat ordinul de mobilizare a acestora, obligându-i pe miniştrii Transporturilor şi Finanţelor „să adopte măsurile necesare pentru protejarea bunurilor publice, pe fondul riscului destabilizării vieţii sociale şi economice”.
Măsura mobilizării civice, care îi transformă pe şoferii de cisterne în membri ai forţelor armate şi îi obligă să respecte ordinele, a mai fost folosită şi de alte guverne din Grecia. Şoferii de camioane au fost nevoiţi să revină la lucru în 1983, după o grevă îndelungată, iar personalul companiei Olympic Airlines a revenit la lucru în 1987 după o măsură similară.

Sursa: gandul.info

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s