Acuzaţiile familiei Geoană, privind energia negativă, îi fac să râdă pe americani

Acuzaţiile considerate „bizare” ale perdantului alegerilor prezidenţiale din România, Mircea Geoană, şi ale soţiei sale, Mihaela, au ajuns subiect de glumă în SUA, după ce o ştire AP, pe acest subiect, a fost preluată de peste 130 de publicaţii şi portaluri de internet. Printre cele peste 130 de publicaţii şi portaluri ce preiau ştirea Associated Press (AP) se numără Forbes, Canadian Press, Boston Globe, Boston Herald, Orlando Sentinel, The News Tribune, Miami Herald, San Jose Mercury News, Sun Sentinel, The Huffington Post, Minneapolis Star Tribune, Seattle Post Intelligencer, Baltimore Sun sau The Washington Post.
Majoritatea publicaţiilor menţin titlul original al ştirii AP, „Perdantul alegerilor prezidenţiale din România susţine că a fost atacat cu energie negativă”, şi insistă pe ideea că „cea mai recentă acuzaţie bizară care a apărut în legătură alegerile prezidenţiale din România este cea lansată de perdant şi de soţia sa, care susţin că au fost ţinta unor atacuri cu energie negativă din partea unor ajutoare ale lui Traian Băsescu, în timpul dezbaterii finale”.
Presa americană o citează şi pe soţia liderului PSD, Mihaela Geoană, ce spune că soţul ei „a fost atacat puternic energetic şi din acest motiv nu se putea concentra”.

Sursa: Amos News.ro

Sursa foto: catavencu.ro

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s